Thursday , March 28 2024

UPDATE: Rudel Obreja, retinut de DNA. A cerut 1 milion de euro ca sa intervina pentru Sorin Ovidiu Vantu

rudel-obreja

UPDATE: Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box RUDEL OBREJA a fost reţinut de DNA. RUDEL OBREJA este acuzat de trafic de influenţă.

DNA a început urmărirea penală împotriva lui RUDEL OBREJA.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de RUDEL OBREJA, fără calitate specială (cunoscut ca fost preşedinte al Federaţiei Române de Box), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, suspectul Obreja Rudel a pretins de la un denunţător suma de 1.000.000 euro.

În schimbul sumei pretinse de 1.000.000 euro a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii.

Suspectul RUDEL OBREJA a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro să fie remisă înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa de 800.000 euro, după obţinerea soluţiei favorabile.
Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, RUDEL OBREJA a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP).

Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit unor surse România TV, denunţătorul ar fi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

“Suspectului RUDEL OBREJA i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 4 februarie 2014, procurorii au dispus reținerea lui RUDEL OBREJA pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului pentru drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează comunicatul DNA.

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …