Wednesday , February 1 2023

România, la prima victorie în Liga Naţiunilor la fotbal, 1-0 cu Finlanda

Naţionala de fotbal a României a obţinut prima sa victorie în actuala ediţie a Ligii Naţiunilor, 1-0 (1-0) cu echipa Finlandei, sâmbătă seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, în Grupa a 3-a a Ligii B.

Foto: Facebook/Radu Guramulta

Aceasta este prima victorie din mandatul selecţionerului Edward Iordănescu, după un egal şi trei eşecuri.
La primul meci al naţionalei pe noul Stadion Giuleşti, golul victoriei a fost marcat de fundaşul stânga Nicuşor Bancu (30), relateaza Agerpres.

România a făcut un joc destul de bun, a ratat ocazii mari de gol, având două bare şi un penalty ratat, însă Finlanda a avut o posesie net superioară (60%-40%, potrivit site-ului UEFA) şi a irosit câteva ocazii uriaşe de a înscrie.
Tricolorii au ratat în primul minut al meciului, prin Puşcaş, care a tras pe lângă poartă din careu, după o eroare a lui Kamara.
Oaspeţii au replicat imediat, dar Niţă a prins mingea trimisă cu capul de Vaisanen (4), în urma unui corner.

Jucătorii antrenaţi de Edi Iordănescu au avut o perioadă bună de joc, însă şutul lui Sorescu (10) nu i-a pus probleme portarului finlandez. Cicâldău a trimis mingea în transversală cu capul (14), după centrarea lui Raţiu, iar la scurt timp după aceea, Olaru a fost faultat în careu de Uronen. Puşcaş a executat slab penalty-ul (16), iar portarul Joronen a apărat, iar după aceea a respins şi şutul lui Marius Marin.

Golul s-a marcat în minutul 30, după o fază frumoasă de atac, pornită din propria jumătate: Bancu l-a lansat pe Puşcaş pe contraatac, atacantul a centrat în faţa porţii, de unde acelaşi Bancu a marcat cu o lovitură de cap.

Finlanda a preluat controlul jocului, dar Niţă a fost la post la şutul lui Lod din marginea careului (34), iar Kamara a tras pe lângă ţintă (38). Prima repriză s-a încheiat cu un şut imprecis al lui Puşcaş (44).

Primul sfert de oră al parţii secunde a fost unul destul de delicat pentru tricolori, însă Pohjanpalo (47) a şutat peste după ce Burcă a ratat intervenţia. Niţă a respins incredibil (51) mingea trimisă de Pohjanpalo din câţiva metri, într-o situaţie suspectă de ofsaid. Lod şi-a încercat din nou şutul de la distanţă (61), însă fără succes.

Puşcaş a mai ratat o situaţie bună (62), şutul său din poziţie favorabilă fiind respins de Joronen. Atacantul naţionalei nu a avut şansă nici în min. 76, la centrarea ideală a lui Raţiu, trimiţând peste poartă cu capul.

Finalul a fost unul pe contre, ambele formaţii irosind şanse de a marca. În min. 82, Creţu l-a scăpat pe Kamara, care a centrat pentru Lod, iar acesta a reluat peste poartă din poziţie ideală. Mihăilă a scăpat pe contraatac şi a tras la colţul scurt (84), dar Joronen a respins cu genunchiul. Pohjanpalo (87) a avut o nouă ratare incredibilă din 6 metri. Bancu a avut şansa de a tranşa soarta partidei, dar şutul său din unghi a izbit transversala (89).

Oaspeţii au forţat egalarea, însă Schueller (90+1), cu un şut de la 16 metri, a trimis puţin peste transversală, iar Kaellman a reluat cu capul pe lângă( 90+3).

În min. 24, joc a fost întrerupt pentru circa două minute din cauza unor torţe aruncate pe teren de suporteri.

România venea după eşecuri în primele două meciuri din grupă, 0-2 cu Muntenegru şi 0-1 cu Bosnia, ambele în deplasare. În următorul meci, programat tot pe Giuleşti, România va întâlni marţi selecţionata Muntenegrului.

Au evoluat echipele:
România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu, 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 20. Darius Olaru (5. Alexandru Creţu, 68), 14. Marius Marin – 22. Deian Sorescu (13. Valentin Mihăilă, 80), 8. Alexandru Cicâldău (18. Răzvan Marin, 69), 7. Octavian Popescu (4. Sergiu Hanca, 54) – 9. George Puşcaş. Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Marian Aioani – 3. Mario Camora, 10. Alexandru Maxim, 17. Adrian Rus, 19. Florin Tănase, 21. Marius Ştefănescu, 23. Alexandru Mitriţă.
Finlanda: 12. Jesse Joronen – 17. Nikolai Alho (21. Mikael Soisalo, 68), 2. Leo Vaisanen (9. Benjamin Kaellman, 80), 4. Robert Ivanov, 18. Jere Uronen, 3. Daniel O’Shaughnessy (19. Richard Jensen, 15) – 8. Robin Lod, 6. Glen Kamara, 11. Ramusl Schueller (căpitan) – 10. Teemu Pukki (16. Urho Nissila, 68), 20. Joel Pohjanpalo. Selecţioner: Markku Kanerva.
Rezerve neutilizate: 1. Lukas Hradecky, 23. Carlhohan Eriksson – 5. Miro Tenho, 7. Robert Taylor, 13. Lucas Lingman, 14. Onni Valakari, 15. Sauli Vaisanen, 22. Ilmari Niskanen.
Arbitru: Harald Lechner; arbitri asistenţi: Maximilian Kolbitsch, Andreas Staudinger; al patrulea oficial: Josef Spurny (toţi din Austria)
Arbitru video: Christian Dingert; arbitru asistent video: Riem Hussein (ambii din Germania)
Cartonaşe galbene: Alho (7), Puşcaş (60), Pohjanpalo (78), Niţă (86). (AGERPRES)

Vezi si

Şomuz Fălticeni s-a reunit sub comanda noului antrenor Daniel Stoica

26 de jucători au luat parte la prima ședință de pregătire din acest an Şomuz …