Romania – Finlanda: Incidente si huiduieli in tribuna, plus fuga lui Chiriches

reportersite
09 octombrie 2015, 10:16

meci finlandaMeciul Romaniei cu Finlanda, in care jucatorii echipei noastre nationale au reusit sa smulga in prelungiri un rezultat de egalitate, a fost marcat de scandaluri atat inainte si dupa partida, cat si in timpul acesteia.

Astfel, inainte de inceperea partidei si chiar si minute bune dupa fluierul de start, mii de oameni erau la portile stadionului, din cauza sistemului deficitar de acces.

Potrivit Dolce Sport, circa 10.000 de persoane se aflau inca la porti cand a inceput partida si chiar au avut loc incidente intre suporteri si jandarmi.

De asemenea, au avut loc altercatii si in tribune, astfel ca cinci suporteri au fost amendati si au primit interdictie de a mai intra pe arenele sportive.

„La inceputul primei reprize a existat un conflict intre mai multi suporteri din zona peluzei nord, care a fost aplanat rapid de catre jandarmi. In urma acestui incident, cinci suporteri au primit interdictia de a intra pe arenele sportive pentru o perioada de la sase luni la un an si s-au aplicat sanctiuni in valoare totala de 4.000 de lei pentru provocare si participare la scandal”, a precizat purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, Georgian Enache.

Nu in ultimul rand, dezamagiti de faptul ca echipa nationala era condusa si de ratarile exasperante, suporterii i-au fluierat pe jucatori si au cerut demisia lui Anghel Iordanescu. Astfel, imediat dupa sfarsitul meciului, o parte dintre jucatori, in frunte cu Vlad Chiriches, au plecat imediat la vestiare, in timp ce restul jucatorilor romani au salutat suporterii.

Fundasul lui Napoli a fost protagonistul unui moment neplacut, cand a fost solicitat pentru interviuri. „Luati-le interviu suporterilor. Duceti-va la cei de la ‘Eu sunt 12′”, a fost replica lui Chiriches, potrivit Gazetei Sporturilor.

Partida de joi seara a marcat insa un nou record privind numarul de specatori prezenti la un meci de pe National Arena. Astfel, la partida au asistat 54.364 de spectatori, cu 1.035 peste numarul celor care au urmarit partida Romania – Olanda, din preliminariile pentru Cupa Mondiala din 2014.

Echipa nationala de fotbal a Romaniei continua lupta pentru calificarea la EURO 2016 dupa ce a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Finlanda, in grupa F a preliminariilor.

Finlandezii au deschis scorul pe National Arena, insa baietii lui Iordanescu au reusit egalarea in minutul 90, prin Ovidiu Hoban.

Dupa acest rezultat, nationala Romaniei este la mana ei in ultima etapa a preliminariilor. Pentru a ne califica este nevoie sa obtinem un rezultat cel putin egal cu al maghiarilor, care vor intalni Grecia, in timp ce noi vom merge in Feroe.

ziare.com