Saturday , April 20 2024

România a obţinut două medalii de aur la judo, la Grand Prix-ul de la Taskent

chitu-caprioru

Grand Prix-ul de judo de la Tașkent a fost un adevărat succes pentru sportivele din România. Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu au obţinut medaliile de aur şi sunt în grafic pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.

Căprioriu a învins-o în finala de la 57 de kilograme pe Camila Minakawa din Israel, prin ippon. A fost primul aur obţinut de sportiva din România în acest an.

„Îmi dă puțin optimism și mă ajută să merg mai departe această medalie și mă ajută să-mi doresc să câștig tot mai multe medalii”, a declarat Corina Căprioriu.

La 52 de kilograme, Andreea Chiţu a avut parte de o confruntare mai dificilă cu a 13-a judoka a lumii, Tsolmon Adiyasmbuu, din Mongolia. Chiţu s-a impus la limită în faţa adversarei sale, care a primit două avertismente din partea arbitrului.

„Ne bucură că am reușit să obținem două medalii, ne pare rău pentru cealaltă colegă care n-a reușit să urce pe podium, dar ne dă încredere că suntem o echipă puternică și că putem să urcăm pe podium la majoritatea competițiilor”, a spus Andreea Chițu.

Monica Ungureanu a pierdut în primul tur al categoriei 48 de kilograme.

În urma victoriei de la Tașkent, Andreea Chiţu a urcat pe locul 2 în lume la categoria 52 de kilograme. Următorul Grand Prix se va desfăşura la Abu Dhabi peste două săptămâni şi va fi transmis în direct la Digi Sport.

Vezi si

Bucovina Rădăuți rămâne neînvinsă în play-off-ul Ligii a III-a

În etapa a IV-a, echipa antrenată de Ovidiu Murariu a remizat, scor 0-0, pe terenul …