Wednesday , November 30 2022

România a învins Bosnia și Herțegovina, dar retrogradează în Liga C a UEFA Nations League 

Echipa națională de fotbal a României a învins luni seara reperezentativa Bosniei și Herțegovinei, scor 4-1 (1-0), într-un meci disputat pe Stadionul Giulești, contând pentru ultima etapă a fazei grupelor UEFA Nations League, Liga B, Grupa 3. În ciuda victoriei, România a retrogradat în Liga C, relateaza Mediafax.

Meciul a fost precedat de câteva momente tensionate în afara stadionului, un grup de suporteri români din Peluza Sud depășind cordonul de stewarzi și apropiindu-se către galeria oaspeților, cu scopul de a iniția confruntări violente. Jandarmeria a intervenit, „restabilind climatului de ordine și siguranță publică”.

România a amenințat prima poarta adversă, șutul lui Darius Olari trecând peste poartă, puțin după ce Alibec solicitase un penalty, pentru o contră asupra sa în careu.

Bosniacii ripostează în minutul 18, lovitura de cap a lui Kovacevic trecând puțin peste poartă.

Tot Bosnia îl pune la încercare pe Ionuț Radu, care a fost nevoit să respingă cu o paradă frumoasă șutul lui Saric.

Scorul a fost deschis de Denis Man, în minutul 38, acesta marcând din centrul careului, din poziție ideală, din pasa lui Nicușor Bancu. Reușita a fost ulterior confirmată și de sistemul VAR

Denis Alibec și Dennis Man au fost pe cale să dubleze avantajul pe finalul reprizei, însă primul a șutat din unghi dificil, în timp ce mingea trimisă de Man a trecut puțin peste poartă.

Sinisa Sanicanin este cel care deschide lista cu ocazii în partea secundă, lovitura sa de cap trecând puțin pe lângă poarta lui Radu, care era învins.

Minutul 73 aduce golul desprinderii pentru tricolori, Georghe Pușcaș marcând din careu pentru 2-0, din pasa aceluiași Bancu.

Edin Dzeko a redus din diferență, în minutul 77, cu o lovitură de cap, pentru 2-1.

Rațiu majorează apoi avantajul, în minutul 79, la 3-1, profitând de o minge ricoșată ce l-a găsit la locul potrivit.

George Pușcaș a făcut apoi dubla, din pasa lui Camora, pecetluind rezultatul final, în minutul 86.

În ciuda victoriei, România retrogradează în Liga C, după ce a încheiat pe ultimul loc al clasamentului în Grupa a 3-a a Ligii B, la egalitate de puncte (7), cu Muntenegru, în fața căruia a avut două înfrângeri în grupă.

Bosnia și Herțegovina a terminat pe prima poziție și a obținut promovarea în Liga C. (Mediafax)

Vezi si

CSU II din Suceava se menține pe primul loc în Divizia A

Tinerii handbaliști pregătiți de Vasile Boca și Ioan Tcaciuc au bifat a noua victorie în …