Sunday , November 27 2022

Roger Federer – retragere cu o înfrângere, lacrimi de fericire și aplauze îndelungate

Roger Federer s-a retras vineri din tenis cu un val de lacrimi de fericire, pe care nu și le-a reprimat minute în șir, după ce a jucat și ultima minge, alături de Rafael Nadal, la Laver Cup, într-un meci de dublu în care cei doi au fost învinși în supertiebreak.

Meciul de dublu a lui Roger Federer și Rafael Nadal împotriva americanilor Jack Sock și Frances Tiafoe, de la Laver Cup, jucat vineri, în sesiunea de seară, a fost ultima reprezentație în fața fanilor, a legendarului jucător elvețian.

Elvețianul a fost aplaudat minute în șir de fanii din tribune, atât la intrarea în arenă, cât mai ales la finalul meciului, acesta vărsând necontenit lacrimi de fericire, după cum el însuși le-a caracterizat.

În fața unor tribune arhipline, cele două perechi au jucat de la egal la egal, meciul încheindu-se cu victoria celor doi americani reprezentând Team World, cu scorul de 4-6, 7-6 (2), 11-9.

Primul set a curs până la 4-4, fără ca vreuna din cele două perechi să își cedeze serviciul sau să procure o minge de break.

A urmat game-ul 9, în care Federer și Nadal au salvat o minge de break, după care în game-ul imediat următor au câștigat pe serviciul americanilor, închizând setul la 6-4, după 4 mingi consecutive adjudecate.

Actul secund a adus devreme un break în contul echipei Restului Lumii (1-2) pe care l-au confirmat (1-3), în ciuda faptului că Federer și Nadal au avut 3 minigi de rebreak, nevalorificate.

Totuși, Team Europe a egalat la 3, Tiafoe cedând punctul de rebreak printr-o dublă atingere a mingii, într-un schimb intens de la fileu.

Momentul critic al setului pentru Fedal a fost la 5-5, când americanii au avut 3 mingi de break, anulate însă de serviciul lui Nadal, care a procurat și o primă minge pentru 6-5. Sock și Tiafoe au ripostat și și-au mai procurat o minge de break, a patra.

Federer a anulat-o cu un smash, ca mai apoi europenii să mai aibă de contracarat și a cincea și a șasea minge de break, închizând apoi game-ul, pentru 6-5, după 16 schimburi, în cel mai lung joc al meciului.

Team World a egalat la 6-6 și s-a intrat în tiebreak, început bine de americani cu un minibreak și câștigat categoric, cu 7-2, pentru a duce partida la supertiebreak.

A fost ultimul tiebreak al carierei lui Federer, pe care l-a început perfect, cu 3 puncte consecutive câștigate.

Jack Sock a servit bine și a strâns la 3-2, pentru ca pe serviciul lui Nadal, să egaleze 3-3, înainte de schimbul de terenuri.

Singurul jucător specializat pe jocul de dublu, Sock a furnizat faza supertiebreak-ului, scoțând o minge incredibilă, cu care a făcut 3-4.

S-a mers apoi cap la cap, până la 9-8, când Federer a avut minge de meci la serviciu.

Din păcate, nu a reușit să o valorifice, iar Jack Sock a profitat, câștigând următoarele două servicii și închizând meciul în favoarea Team World.

Punctul realizat la dublu a egalat situația la general la Laber Cup, scorul la finalul primei zile fiind 2-2. (Mediafax)

Vezi si

Foresta – Şomuz Fălticeni, ultimul meci programat în acest an pe Areni

Cele două formații se înfruntă sâmbătă, de la ora 14.00, în etapa a XIV-a a …