Saturday , July 20 2024

Roberto Baggio, o legendă a naționalei de fotbal a Italiei, sechestrat de hoți împreună cu familia în propria casă, în timpul meciului Spania – Italia

Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio şi familia sa au fost sechestraţi de hoți în propria casă din Vicenza, în timpul meciului Spania – Italia, 1-0 de joi seară, de la Euro 2024.

Astfel, conform presei italiene, un grup de hoţi violenţi a pătruns în vila lui Roberto Baggio din Altavilla Vicentina (Vicenza), acesta fiind încuiat într-o cameră alături de familie, timp de 40 de minute.

Inițial, Roberto Baggio, în vârstă de 57 de ani, a încercat să-i înfrunte pe atacatori, cel puțin 5 persoane, fostul fotbalist alegându-se cu răni serioase la nivelul feței. Hoţii au devastat toate camerele în căutare de ceasuri, bijuterii şi bani, valoarea totală a jafului nefiind deocamdată stabilită.

După ce hoţii au plecat, Roberto Baggio a spart uşa camerei în care a fost sechestrat și a alertat autoritățile, fiind apoi transportat la spital pentru tratarea rănilor.

Roberto Baggio a cucerit Balonul de Aur în 1993, an în care a câştigat Cupa UEFA cu Juventus Torino. El a marcat 27 de goluri în 56 de meciuri pentru Italia.

Vezi si

Handbaliștii de la USV și-au aflat primii adversari de la Campionatul European Universitar

Universitarii suceveni au fost repartizați în Grupa C, alături de portughezii de la University of …