Friday , April 19 2024

Revanşa Bute – Froch va avea loc la Montreal, înainte de Crăciun

Preşedintele clubului Interbox, unde este legitimat Lucian Bute, spune că promotorul lui Froch ar fi dispus ca britanicul să boxeze din nou cu compatriotul nostru, în Canada, înaintea Sărbătorilor de Iarnă.

Revanşa aşteptată de toţi românii, al doilea meci dintre Lucian Bute şi Carl Froch, va avea  loc şi se va desfăşura la Montreal. Anunţul a fost făcut de Jean Bedard, preşedintele clubului Interbox, unde este legitimat pugilistul român, acesta precizând că au început deja negocierile pentru parafarea meciului.

Potrivit ziarului Naţional, Bedard a declarat la postul canadian de televiziune TVA Sports că partida ar urma să aibă loc cu puţin timp înainte de Crăciun: “Ar fi ideal ca revanşa Bute – Froch să se dispute la Montreal. O victorie a lui Lucian ar fi cadoul perfect de Sărbători pentru canadieni. Am discutat cu promotorul lui Froch şi ar fi de acord cu aceste condiţii”.

În legătură cu meciul de la Nottingham, pierdut de Lucian Bute prin KO tehnic în repriza a cincea, Bedard pune înfrângerea românului pe seama ghinionului şi susţine că Interbox nu a greşit în pregătirea meciului. “La Nottingham pur şi simplu nu a fost să fie seara lui Lucian. A avut ghinion, nu a fost în cea mai bună zi. I se poate întâmpla oricui. La fel i s-a întâmplat şi lui Froch în finala SuperSix, pierdută în faţa lui Andre Ward”, a mai spus Jean Bedard.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …