Thursday , April 25 2024

REAL MADRID a câştigat DRAMATIC Liga Campionilor. Trei dintre goluri le-a marcat în PRELUNGIRI

real-atletico

REAL MADRID a câştigat cu scorul de 4-1 finala LIGII CAMPIONILOR, cu Atletico Madrid, meciul fiind tranşat la capătul a 120 de minute de joc. După ce a egalat dramatic, în ultimele secunde ale timpului de 90 de minute, Real şi-a spulberat adversara în repriza a doua a prelungirilor, când a marcat de trei ori.

De la celebra finală din 1999, când Manchester United a întors în ultimele secunde soarta meciului cu Bayern Munchen, dramatismul este atributul finalelor de Liga Campionilor. Miracolul de la Istanbul, din 2007, când Liverpool a întors de la 0-3 cu AC Milan este unul dintre aceste momente, iar sâmbătă seara, la Lisabona, am avut parte de o nouă finală incredibilă.

La cum a început meciul, nimeni nu anticipa furia care avea să urmeze. Atletico a deschis scorul oarecum norocos, în minutul 36, prin Godin, care a speculat o greşeală a lui Casillas.

În repriza secundă, Carlo Ancelotti a schimbat total partitura de joc. Realul a jucat altceva, dar n-a avut sorţi de izbândă, asta şi pentru că Gareth Bale nu şi-a găsit ţinta cu şuturile sale. Presiunea la poarta lui Atletico a fost infernală pe final, dar mingea s-a încăpăţânat să nu intre în poartă până în al treilea minut al prelungirilor, fiind trimisă de Sergio Ramos.

Golul primit în ultimele secunde le-a turnat plumb în picioare jucătorilor lui Atletico şi le-a înceţoşat mintea. Epuizaţi şi deznădăjduiţi ei au încasat trei goluri în repriza secundă a prelungirilor şi au pierdut cu 1-4, scor prea sever în comparaţie cu realitatea din teren.

Real Madrid şi-a trecut astfel în palmares cel de-al 10-lea trofeu de Liga Campionilor din istorie, primul după anul 2002.

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …