Sunday , September 25 2022

Rapidul a avut 23 de jucători la startul pregătirilor de iarnă

Fotbal. reunire Rapid (1)

La reunirea echipei sucevene au fost prezenţi 16 jucători din vechea gardă, 6 componenţi veniţi în probe de la concitadina Sporting, plus mijlocaşul Costel Arotăriţei. Marii absenţi au fost Semeghin, Bălan, Căinari şi Ferariu, ultimii doi fiind în pregătiri cu alte echipe. “Sper ca anul acesta să fie unul mai bun decât 2013, mai ales în privinţa rezultatelor, capitol la care sperăm să ne îndeplinim obiectivele. Eu încă mai am speranţe şi la play-off, dar pentru asta trebuie să ne păstrăm toţi jucătorii”, a precizat antrenorul Bogdan Tudoreanu

 

Rapid Suceava s-a reunit ieri în vederea începerii pregătirilor pentru sezonul de primăvară al Ligii a II-a. La apelul dat de antrenorul Bogdan Tudoreanu, rămas “jupân” în stafful tehnic al “ceferiştilor” au răspuns prezent 23 de fotbaliştii. Pe lângă cei din vechea gardă, mai exact 16 la număr, la primul antrenament al anului au luat parte şi 6 jucători de la Sporting, este vorba de Răzvan Bâgu, Ionuţ Nechitoaia, Vasile Vitu, Nicuşor Kuruc, Alex Ioancea şi Adrian Gheorghiciuc. Acestora li se adaugă Costel Arotăriţei, un fost rapidist care în turul campionatului a îmbrăcat tricoul divizioanarei a treia Inter Clinceni.
Semeghin, Bălan, Căinari şi Ferariu, marii absenţi
In schimb, veteranul Dorin Semeghin a lipsit de la reunirea lotului fără să ofere o explicaţie concretă conducerii clubului. Absent a fost şi Daniel Bălan pe care oficialii “ceferişti” încearcă totuşi să-l convingă să continue pe Areni în detrimentul ofertei pe care jucătorul primit-o în această iarnă de la FCU Craiova. Doriţi la rândul lor în curtea “alb-vişiniilor”, Cornel Căinari şi Constantin Ferariu se pregătesc momentan cu alte formaţii. Primul este plecat în cantonament cu SC Bacău, în vreme ce Ferariu s-a prezentat ieri la reunirea Dunării Galaţi, formaţie la care este dorit insistent antrenor Costel Enache.
La capitolul despărţiri certe figurează două nume: Florin Plămadă, reîntors la FC Botoşani, şi Daniel Cristescu, plecat la Fortuna Brazi.
Cu multe incertitudini la nivelul lotului, antrenorul Bogdan Tudoreanu speră ca aceste lucruri să se clarifice pe parcursul acestei săptămâni, după ce conducerea clubului va discuta cu fiecare jucător în parte. “In această săptămână vom avea discuţii individuale cu toţi băieţii pentru a pune lucrurile la punct. Avem câţiva jucători care au lipsit de la reunirea lotului şi a căror situaţie vrem să o clarificăm cât mai repede, iar aici mă refer la Semeghin, Bălan şi Căinări. Avem ceva discuţii şi cu jucători din altă parte, dar deocamdată prioritar pentru noi este să-i ţinem la echipă pe ai noştrii”, a spus antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Mai au nevoie de un jucător titular sub 21 de ani
In privinţa celor şase jucători veniţi în probe de la Sporting, tehnicianul sucevean speră ca măcar unul să facă faţa exigenţelor Ligii a II-a. “O să-i vedem în pregătiri, în meciurile amicale şi sperăm ca măcar unul dintre ei să facă faţa în Liga a II-a”, a precizat Ted.
Bogdan Tudoreanu are cele mai mari bătăi de cap cu umplerea golului lăsat în centrul defensivei de plecarea lui Florin Plămadă: “Vrem să-l aducem pe Ferariu pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Florin Plămadă, iar în privinţa jucătorul sub 21 de ani sunt băieţii veniţi de la Sporting. Sperăm ca măcar unul să confirme şi să joace titular. Dacă nu, vom cauta un jucător sub 21 de ani din altă parte”.
Bogdan Tudoreanu încă mai visează la play-off
Chiar dacă formaţia “ceferistă” este la 7 puncte de locul 6, Bogdan Tudoreanu încă mai visează la play-off. “Sper ca anul acesta să fie unul mai bun ca 2013, mai ales în privinţa rezultatelor, capitol la care sperăm să ne îndeplinim obiectivele. Eu încă mai am speranţe şi la play-off, dar pentru asta trebuie să ţinem toţi jucătorii. In plus, ar trebui să facem un cantonament pentru că ne aşteaptă un retur de campionat foarte greu”, a mai spus antrenorul principal al Rapidului.
Lotul de jucători prezent la reunirea de ieri divizionarei secunde Rapid Suceava: Bogdan Pascal, Andrei Arteni – portari, Claudiu Velescu, Mircea Negru, Andrei Cerlincă, Ciprian Sumanariu, Radu Sava, Iulian Ionesi, Vlad Stănescu, Cătălin Golofca, Radu Luţac, Ionuţ Plămadă, Cristian Spătar, Andrei Fedorovici, Ionuţ Duţică, Ciprian Nastasiu, Vasile Vitu, Nicuşor Kuruc, Răzvan Bâgu, Adrian Gheorghiciuc, Alex Ioancea, Ionuţ Nichitoaia şi Costel Arotăriţei – jucători de câmp.
Dintre aceştia, Sava şi Arotăriţei sunt singurii care nu s-au antrenat.
Rapid Suceava va debuta în sezonul de primăvară al Ligii a II-a pe data de 1 martie, cu o deplasare la Clinceni. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Roger Federer – retragere cu o înfrângere, lacrimi de fericire și aplauze îndelungate

Roger Federer s-a retras vineri din tenis cu un val de lacrimi de fericire, pe …