Wednesday , April 24 2024

Rapid primeste inca o veste proasta de la FIFA

julio-cesar

Rapid mai primeşte o lovitură dureroasă de la FIFA, după retrogradarea în Liga a II-a decisă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

Conform unei decizii FIFA, giuleştenii se văd nevoiţi să-i plătească o restanţă de 400.000 de euro lui Julio Cesar da Silva e Souza (33 de ani), jucător la Rapid în sezonul 2008-2009, scrie ProSport.

Julio Cesar, în prezent legitimat la Coritiba, în Brazilia, a semnat un contract cu Rapid pe 27 iunie 2008, valabil până pe 30 iunie 2011, urmând să primească un salariu net total de 1,2 milioane de euro pe toată perioada. Prima plângere a fost depusă de jucător la FIFA pe 31 decembrie, acesta dorind întreruperea contractului cu clubul, din cauza datoriilor financiare.

Cazul a fost judecat, iar decizia finală a fost luată pe 18 aprilie 2013, ţinându-se cont şi de faptul că fotbalistul a semnat un contract profesionist cu Gaziantepspor, pe 1 iunie 2009. Conform sentinţei, Rapidul avea de plătit jucătorului Julio Cesar da Silva e Souza o datorie de 400.000 de euro în termen de 30 de zile. După primirea hotărârii, suma urma a creşte cu 5% lunar. Totodată, clubul putea face recurs la TAS. Din păcate, Rapidul nu a avut bani nici să plătească jucătorul, nici să conteste decizia, astfel că, în acest moment, datoria giuleştenilor către brazilian a ajuns la 480.000 de euro.

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …