Thursday , May 16 2024

Railex a jucat finala la Cupa Sărbătorilor de Iarnă de la Bacău

Railex

Echipa patronată de Ilie Lahman a ocupat locul 2 dintr-un total de 12 formaţii înscrise la start u în marea finală, sucevenii au pierdut la limită, scor 3-4, în faţa gazdelor de Oz-Er Golden Boys Bacău, vicecampiona naţională en-titre la minifotbal. Suceveanul Dănuţ Tipa a fost desemnat la final cel mai bun portar al turneului

Railex Suceava a participat în weekend-ul trecut la cea de-a treia ediţie a Cupei Sărbătorilor de Iarnă, competiţie care a reunit la complexul Gepex din Bacău unele dintre cele mai puternice echipe de minifotbal din ţară. După două zile de întreceri, gruparea patronată de Ilie Lahman a terminat pe un merituos loc doi, fiind învinsă doar în finală.
Echipa suceveană a încheiat faza grupelor pe primul loc, cu 9 puncte din 9 posibile, după a învins pe linie formaţiile Fenix Play Piatra Neamţ (scor 2-1), Victoria Bacău (scor 6-3) şi Star Roman (scor 4-0).
In sferturile de finală, Railex a dat peste altă formaţie romaşcană, TCE 3 Brazi Roman, pe care a învins-o şi mai clar, scor 6-0. “Alb-roşii” şi-au asigurat calificarea în ultimul act al competiţiei, după ce au trecut în semifinale, cu scorul de 4-1, de Design Construct Braşov.
In mare finală, sucevenii au dat peste vicecampioana naţională en-titre Oz-Er Golden Boys Bacău, în faţa căreia trupa lui Ilie Lahman a fost nevoită să se declare învinsă, gazdele câştigând cu scorul de 4-3. Pe lângă distincţiile aferente locului 2, Railex a câştigat şi unul dintre premiile speciale, Dănuţ Tipa fiind ales cel mai bun portar al turneului.
Railex s-a prezentat la Bacău cu următorul lot de jucători: Dănuţ Tipa şi Ionuţ Giocaş – portari, Ovidiu Bosancu, Sergiu Corban, Paul Bosancu, Florin Ailenei, Mihai Guriţă, Bogdan Botezatu, Radu Tomescu, Ciprian Brighiu, Cornel Căinari şi Florin Apetri – jucători de câmp. Delegaţii echipei au fost Daniel Haraga şi Ionel Cazacu. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

CSU Suceava a pierdut la mare luptă la Baia Mare și a rămas pe locul 7 înaintea ultimei etape a Ligii Naționale

Handbaliștii suceveni au cedat miercuri seară, pe terenul lui Minaur, cu scorul de 37-40, după …