Thursday , April 25 2024

Rădăuțiul are o sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo

La doar 18 ani, Mădălina Amăistroaie va reprezenta România în proba de tir cu arcul. Rădăuțeanca a obținut biletele pentru Tokyo după ce a câștigat concursul de calificare la Paris

Performanță de excepție reușită de rădăuțeanca Mădălina Amăistroaie, care, la doar 18 ani, s-a calificat la Jocurile Olimpice în proba de tir cu arcul.

Sportiva pregătită de Ioana Covaliu și Andrei Dănilă la CSŞ Rădăuți și CSM Suceava a obținut biletele pentru competiția de la Tokyo după ce a câștigat concursul de calificare de la Paris, unde, luni seară, a învins-o în finală pe poloneza Sylwia Zyzanska, cu scorul de 6-4.

Mădălina Amăistroaie, ocupantă a locului 27 mondial, devine a doua româncă din istorie calificată la Jocurile Olimpice în proba de tir cu arcul.

„A fost un moment istoric, luni seară, când Mădălina a intrat în cercul exclusivist al sportivilor calificați la Olimpiadă. Mă bucură nu doar rezultatul obținut, ci modul în care a venit. Chiar dacă a concurat cu sportive foarte bine cotate, Mădălina a fost de neoprit în concursul de calificare de la Paris”, a precizat antrenoarea Ioana Covaliu.

Mădălina Amăistroaie devine astfel al 94-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo și al doilea legitimat la un club sucevean, după canotorul Florin-Arteni Fântânariu.

“Bine ai venit în Team Romania, Mădălina! Succes la Tokyo 2020!”, i-a transmis conducerea Comitetului Olimpic Sportiv Român.

România a fost reprezentată până acum doar de două ori la tir cu arcul la JO, la Moscova, în 1980, și la Beijing în 2008. La Moscova 1980, Aurora Chin s-a clasat pe locul 13, iar Andrei Berki, pe 15, iar, la Beijing 2008, Alexandru Bodnar a ocupat locul 31, din 64 de concurenți.

Cei 94 de sportivi calificați la JO 2020 (nominal sau locuri cotă) vor evolua la 16 discipline sportive: înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo și tir cu arcul:

Atletism (7): Florentina Iușco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălțime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Marius Cocioran (50 km marș), Rareș Andrei Toader (aruncarea greutății);

Baschet (4): (echipa feminină 3×3);

Box (2): Cosmin-Petre Gîrleanu (cat. 52 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg);

Canotaj (36): patru rame masculin, patru rame feminin, dublu vâsle feminin – categorie ușoară, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin, 8^1 feminin, 8^1 masculin;

Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), (ciclism pe șosea);

Fotbal (18): echipa națională olimpică;

Gimnastică artistică (3): Maria Holbură (individual compus), Larisa Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);

Înot (3): Robert Glință (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber);

Judo (3): Andreea Chițu (cat. 52 kg), Alexandru Raicu (cat. 73 kg) și Vlăduț Simionescu (cat. ^100 kg);

Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin pe 1.000 m;

Lupte (5): Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg), Albert Saritov (cat. 97 kg – lupte libere), Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg – lupte greco-romane);

Scrimă (2): Ana-Maria Popescu (spadă), Iulian Teodosiu (sabie);

Tenis de masă (4): echipa feminină (3 jucătoare), Bernadette Szocs (simplu, dublu mixt), Elizabeta Samara (simplu), Ovidiu Ionescu (simplu, dublu mixt);

Tir cu arcul (1): Mădălina Amăistroaie.

Tir sportiv (1): Laura Ilie (pușcă aer comprimat 10 m);

Triatlon (1): Felix-Pierre Duchampt.

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru intervalul 23 iulie-8 august 2021, după ce inițial erau programate în perioada 24 iulie-9 august 2020. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …