Friday , March 29 2024

Ponta le promite antrenorilor Bellu si Bitang un centru de pregatire la Snagov ca sa ramana alaturi de gimnaste

Premierul Victor Ponta a cerut să li se transmită lui Octavian Bellu şi Marianei Bitang că vor primi un imobil la Snagov pe care să îl folosească drept centru de pregătire, dacă se răzgândesc şi rămân în cadrul federaţiei române de gimnastică.

Solicitarea a fost transmisă în timpul discuţiei pe care premierul a avut-o, miercuri, la Guvern, cu primarul general al Capitalei, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, antrenorul echipei naţionale de fotbal şi ministrul Sportului pe tema organizării la Bucureşti a unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020.

“Vreau să vorbiţi, dacă Bellu şi Bitang se răzgândesc şi rămân la Federaţie, le dau la Snagov, le fac centru de pregătire”, a spus Ponta.

Ideea a fost transmisă după ce, marţi, premierul Ponta a declarat că Guvernul va căuta o locuinţă micuţă din Bucureşti care să poată fi atribuită preşedintelui Traian Băsescu, nu un “ditamai palat la Snagov”, precizând că vilele Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat de la Snagov vor fi vândute prin licitaţie deschisă, la care şi Băsescu poate participa, pentru o sumă de peste un milion de euro sau vor fi atribuite spre folosinţă gratuită către o federaţie sportivă ori fundaţie.

În luna septembrie, după ce Octavian Bellu nu a fost numit la conducerea Comitetului Olimpic Sportiv Român, Mariana Bitang a declarat agenţiei MEDIAFAX că ea şi Octavian Bellu nu mai sunt antrenori coordonatori ai lotului olimpic feminin de gimnastică. La rândul său, Octavian Bellu afirma că i s-ar fi părut normal ca preşedintele COSR să fie o personalitate cu rezultate la Jocurile Olimpice, menţionând că s-ar fi putut ocupa în acelaşi timp şi de lotul feminin.

După alegerile din 29 mai pentru funcţia de preşedinte al COSR, câştigate de fostul rugbyst Alin Petrache şi la care a candidat şi Octavian Bellu, fostul antrenor al lotului de gimnastică declara, pentru MEDIAFAX, că se gândeşte dacă va continua să antreneze echipa României, precizând că dacă este prea bătrân pentru a ocupa funcţia de preşedinte al COSR atunci este prea bătrân şi pentru a mai munci în sală.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …