Thursday , April 25 2024

Pilotul de F1 Fernando Alonso, lovit de o mașină în timp ce mergea pe bicicletă

Fernando Alonso, dublu campion mondial la Formula 1, a avut un accident în Elveția, fiind lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta, relatează BBC.

Spaniolul a fost lovit de o mașină în apropiere de casa sa din Lugano și ar avea o fractură la mandibulă, potrivit unor surse. El ar urma să fie dus la Berna, unde există o unitate medicală specializată în asemenea fracturi.

Pilotul, care anul acesta se întoarce în Formula 1 după doi ani de absență, este conștient și se simte bine, a transmis echipa sa Alpine F1. El va fi supus unor examinări medicale suplimentare vineri, spune Alpine, fără a confirma dacă Alonso este internat în spital.

Accidentul ridică semne de întrebare dacă Fernando Alonso va fi pregătit să ia startul în noul sezon de Formula 1, luna viitoare, în Bahrain. Testele pre-competiționale ar urma să aibă loc între 12 și 14 martie, iar prima cursă în 26-28 martie.

Alonso, câștigător a 32 de Grands Prix-uri și campion mondial în 2005 și 2006, a părăsit Formula 1 la sfârșitul anului 2018, după patru sezoane lipsite de rezultate la McLaren. El a mai pierdut startul sezonului competițional o dată, în 2015, când a suferit un accident în pre-sezon.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …