Friday , April 26 2024

OLANDA-ARGENTINA 2-4 (după 11 metri). Argentina joacă finala CM 2014, cu Germania

argentina

Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2014 se va juca între Germania şi Argentina. Sud-americanii au obţinut calificarea la penalty-uri, după ce portarul lor, Sergio Romero, a parat loviturile lui Ron Vlaar şi Wesley Sneijder. Brazilia şi Olanda vor juca sâmbătă, în finala mică, în timp ce Argentina şi Germania vor juca pentru titlul mondial, duminică, pe Maracana din Rio de Janeiro.

Olanda – Argentina a fost meciul de la Mondialele din Brazilia în care nu s-a întâmplat absolut nimic. În afară de fiorii pe care îi provoacă de fiecare dată loteria penaltyurilor partida a excelat în mediocritate, una istorică dacă e să judecăm după statistică.

Partida Olanda – Argentina, jucată miercuri seară, a fost prima semifinală de Campionat Mondial în care nu s-a marcat niciun gol. Adică a fost cea mai slabă semifinală de Campionat Mondial, pentru că niciuna dintre cele două reprezentative nu a punctat nici măcar la capitolul ocazii. Olandezii au fost chiar penibili, iar primul şut pe pe poarta Argentinei l-au trimis abia în reprizele de prelungiri.

Cei doi antrenori, Louis Van Gaal şi Alejandro Sabella, s-au lăsat prea mult la mâna destinului şi au acceptat cu prea mare uşurinţă ca finalista să fie decisă la penalty-uri. Fiecare avea atuurile sale. Van Gaal o experienţă similară cu Costa Rica, când elevii săi au executat perfect, iar Sabella râzându-şi probabil în barbă că deţine secretul celuilalt.

I-a ieşit bătrânului argentinian, asta şi pentru ordinea executanţilor olandezi a fix aceeaşi ca în partida cu Costa Rica. Portarul Argentinei, Sergio Romero a parat şuturile lui Ron Vlaar şi Wesley Sneijder, în timp ce argentinienii au înscris tot, asta şi pentru că în poartă nu a mai intrat Tim Krul, ci a rămas Cilessen.

Marea istorie a fotbalului consemnează însă doar rezultatul final şi învingătoarea, iar în marea finală de la Rio merge Argentina, după 4-2 cu Olanda. Despre o finală de Campionat Mondial Germania – Argentina s-au scris tone de hârtie. A fost finala CM 1986, din Mexic, finala câştigată de Maradona, dar şi finala CM 1990, din Italia, răzbunarea lui Beckenbauer. De altfel, ultimul titlu mondial al Argentinei datează din 1986, de la o finală cu Germania, iar ultimul turneu de CM câştigat de Germania datează din 1990, după o finală cu Argentina.

La 24 de ani de la acel moment, duminică, la Rio de Janeiro, va fi finala lui Messi şi Kun Aguero, împotriva lui Thomas Muller, Toni Kroos şi, în mod deosebit, a unei maşinării germane ce pare că nu poate fi oprită.

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …