Friday , March 29 2024

Octavian Bellu: Sandra Izbasa si Diana Chelaru s-ar putea intoarce la lotul de gimnastica

Antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastică Octavian Bellu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că există şanse ca Sandra Izbaşa să continue activitatea de performanţă, precizând că şi Diana Chelaru ar putea reveni, după ce şi-a anunţat retragerea în urmă cu trei luni.

Campionatele Europene individuale se apropie, până la competiţia de la Moscova (17-21 aprilie) fiind mai puţin de trei luni. În prezent, candidate certe la participare sunt doar Larisa Iordache şi Diana Bulimar, dar antrenorul Octavian Bellu speră că şi Sandra Izbaşa li se va alătura. “Sandra se află la concursuri demonstrative în aceste zile, în Franţa. O aşteptăm acasă, să discutăm despre ce doreşte să facă pe viitor. Ea nu şi-a depus încă cerere pentru rentă viageră şi am înţeles că ar dori să mai continue în acest an. Probabil doar atât, după care şi-ar încheia cariera. Dacă se va întâmpla acest lucru şi va reuşi să intre în formă cât mai rapid, ar putea merge la Campionatele Europene, dacă nu, probabil la Mondiale. Totul va depinde de rapiditatea cu care va intra în formă, pentru că nu trebuie să uităm că este campioană olimpică şi nu se poate prezenta oricum”, a spus Bellu.

Coodonatorul lotului feminin a făcut referiri şi la o posibilă revenire la pregătiri a Dianei Chelaru, care s-a retras în luna noiembrie din activitate. “Am auzit că Diana Chelaru ar avea în intenţie să revină la pregătiri, chiar dacă şi-a anunţat retragerea. Totuşi, chiar dacă ar reveni în februarie, să zic, nu ar mai avea timp să prindă forma necesară participării la Europene. Cătălina Ponor s-a retras, este clar, iar în lot mai avem acum două fete care împlinesc 16 ani, eligibile pentru participarea la Europene, Stănilă şi Ocolişan, dar ele ar putea merge la Moscova mai mult pentru a câştiga experienţă. Nu sunt pregătite încă să lupte pentru medalii”, a declarat Octavian Bellu.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …