Tuesday , April 23 2024

Moldova Drăgușeni a reușit scorul etapei în Liga a IV-a

Bîgu și compania s-au impus, cu scorul de 6-1, în meciul disputat ieri, pe teren propriu, în fața celor de la FC Pojorâta

Moldova Drăgușeni a reușit scorul etapei a XIII-a din campionatul Ligii a IV-a, după ce s-a impus ieri, pe teren propriu, în fața celor de la FC Pojorâta, cu un surprinzător 6-1, prin golurile lui Bîgu (hattrick), Oprea (dublă) și Cozar.

Viitorul Liteni a rămas în fotoliul de lider după ce a trecut acasă, de Viitorul Verești, cu scorul de 4-1, prin reușitele semnate de Bijec, Corban, Duceac și Gliga, în vreme ce Progresul Frătăuții Vechi a rămas la două puncte de primul loc, după ce a câștigat în fața Recoltei Fântânele, cu 3-1, prin golurile marcate de M. Apostol, Ilaș, plus un autogol.

Pe terenul din Cajvana, acolo unde arbitrii și observatorul au fost ținta bulgărilor veniți din tribună, au câștigat oaspeții de la Siretul Dolhasca, cu scorul de 4-2, prin golurile lui Sprivac, Chiriac, Al. Ciobanu, plus un autogol.

Cu cinci absenți în lot, Şomuzul Preutești a trecut greu de codașa Sporting Poieni Solca, scor 3-2, prin golurile înscrise de Aileni (2) și R. Vasiliu, în timp ce Victoria Vatra Moldoviței a obținut un succes scontat în fața Vânătorului Dorna Candreni, 2-0, prin reușitele lui Pelinar și Jitariuc.

LPS Suceava a câștigat pe propriul sintetic, într-un meci considerat în deplasare, în fața Zimbrului Siret, scor 3-1, prin reușitele lui Parasca (2) și Săhlean. Singura remiză a rundei s-a înregistrat la Câmpulung (foto), unde gazdele de la Rarăul au scăpat a patra victorie printre degete după ce au condus Juniorul, prin golul lui Misiuc, dar s-au văzut egalate in extremis, în minutul 90+3, de reușita lui Cutaș.

Rezultatele etapei a XIII-a:

Zimbrul Siret – LPS Suceava 1-3

Victoria Vatra Moldoviței – Vânătorul Dorna Candrenilor 2-0

Moldova Drăgușeni – FC Pojorâta 6-1

Viitorul Liteni – Viitorul Verești 4-1

Progresul Frătăuții Vechi – Recolta Fântânele 3-0

Rarău Câmpulung – Juniorul Suceava 1-1

Şomuzul Preutești – Sporting Poieni Solca 3-2

Stejarul Cajvana – Siretul Dolhasca 2-4.

(Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024, în frunte cu Istvan Kovacs

Patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, vor oficia la Campionatul European de fotbal …