Friday , March 29 2024

Mitica Dragomir il ataca pe Mircea Sandu

Dumitru Dragomir l-a atacat pe Mircea Sandu după ce şeful FRF s-a întâlnit cu liderii câtorva galerii din Liga I şi le-a promis acestora că ultraşii vor putea intra cu bannere pe stadioanele de fotbal.

“Vor avea voie cu bannere, dacă acestea nu sunt împotriva legii”, a spus Mircea Sandu la finalul întâlnirii cu şefii de galerii, afirmaţie care l-a scos din sărite pe preşedintele LPF.

“Nu vor intra, domnule, cu nici un banner! Aşa spun FIFA şi UEFA”, a fost replica lui Dragomir.

Preşedintele LPF i-a reproşat lui Sandu faptul că a trecut de partea suporterilor, dar mai ales că a acceptat la discuţii lideri ca Gheorghe Mustaţă, arestat în 2006, alături de alţi 13 membri ai Clanului Sportivilor, pentru infracţiuni de crimă organizată, cămătarie, taxe de protecție, şantaj, recuperări şi tâlharii!

“Eu îl las pe Mircea Sandu să se întalnească cu cine vrea el, eu mă întâlnesc doar cu oameni oneşti!”, a fost atacul lui Dragomir.

Şeful Ligii nu crede nici în tentativa lui Mircea Sandu de a-i ajuta pe suportari să schimbe Legea 4: “E făcuta conform normelor europene, băi, fraţilor! Trebuie să fii parlamentar ca să poţi schimba o lege!”.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …