Thursday , April 25 2024

Mircea Sandu: “In fotbalul romanesc exista meciuri trucate pentru pariuri”

Mircea Sandu, preşedintele FRF, crede că în fotbalul românesc există meciuri trucate pentru pariuri, dar susţine că până acum acestea nu au fost descoperite. El afirmă că ofiţerii de integritate angajaţi conform regulamentelor UEFA au făcut anchete în ultima perioadă, dar acestea nu au dus la dovezi palpabile.

“Noi facem ce fac toate federaţiile europene. Avem doi ofiţeri de integritate, unul e general, iar celălalt e colonel, însă până azi nu au descoperit nimic prin acţiunile făcute. În legătură cu Voinţa Sibiu, echipă care a susţinut în Turcia două partide amicale suspecte că au fost trucate în scop de pariuri, comisia a procedat la audierea a patronului, a antrenului şi a şase jucători. Din verificarea făcută nu au rezultat dovezi palpabile care să susţină acuzaţia de trucare a meciurilor în cauză. Eu cred că se întâmplă şi la noi (n.r. – meciuri trucate pentru pariuri), dar iată că deocamdată nu a ieşit nimic la iveală. Cred că e posibil să ne ajute cei cu ascultările. Dar deocamdată nu s-a demonstrat nimic”, a declarat Mircea Sandu.

Şeful FRF susţine că forul de la Casa Fotbalului nu se poate implica în activitatea ofiţerilor de integritate: “Eu nu mă pot implica, aceşti ofiţeri de integritate sunt în relaţie directă cu UEFA. UEFA controlează activitatea ofiţerilor de integritate. Noi i-am angajat, UEFA ne dă o anumită sumă din care le plătim salariul, deplasările, diurenele şi restul. Pe ei îi sesizează UEFA dacă au un semnal de alarmă. Şi ei fac ancheta respectivă”.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …