Alte stiri
DNA despre perchezițiile la Iulian Dumitrescu, șeful CJ Prahova: „Suspiciuni ce vizează infracțiuni de corupție și fals”
1 February, 2024
Mircea Sandu s-a prezentat luni în faţa procurorilor DNA. Şefului FRF i s-a prezentat materialul de urmărire penală în dosarul privind dezafilierea Universităţii Craiova.
Mircea Sandu e învinuit de procurorii DNA în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova şi este acuzat de abuz în serviciu. El susţine însă că e nevinovat şi că nu a făcut decât să respecte regulile.
Mai mult, Mircea Sandu spune că cei care l-au acuzat vor plăti pentru fapta lor. La ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele FRF a declarat: “Am un punct de vedere foarte clar, nu am absolut nicio vină. Nu am făcut decât să apăr cei 50 de ani de fotbal, integritatea fotbalului, cât am putut eu. Vor plăti unii, vor plăti rău de tot pentru aceste lucruri”.
Dezafilierea Universităţii Craiova a fost votată de membrii Comitetului Executiv al FRF pe data de 20 iulie 2011, iar pe 15 aprilie 2013 cei care au votat au fost chemaţi la DNA, pentru a fi înştiinţaţi că vor fi cercetaţi pentru abuz în serviciu.
Tags DNA Mircea Sandu
Ultimele bilete pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris au fost puse în vânzare …