Tuesday , April 23 2024

Mihajlovici aşteaptă revenirea lui Mutu: Este un jucător cu caracter şi poate face diferenţa

Sinisa Mihajlovici, tehnicianul Fiorentinei, isi pune sperante in atacantul roman

Tehnicianul echipei Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat într-un interviu acordat Radio Blu că alte cluburi au făcut achiziţii importante în această vară, dar la formaţia sa va reveni în teren, la 31 octombrie, Adrian Mutu, un jucător care poate face diferenţa, informează presa italiană.

“Alte cluburi au cheltuit mai mult şi au cumpărat jucători foarte puternici, dar asta nu înseamnă că trebuie să câştige: diferenţa se poate micşora şi cu muncă şi organizare în teren. În plus, din 31 octombrie îl vom avea la dispoziţie pe Mutu, un jucător care are caracter şi care cu siguranţă poate face diferenţa pentru noi. Se antrenează foarte bine, dar din când în când îi dăm zile libere, pentru că deşi nu recunoaşte se află într-o situaţie foarte dificilă. Deocamdată îl tratez puţin diferit de ceilalţi, dar atunci când se va apropia revenirea sa în teren lucrurile se vor schimba”, a spus Mihajlovici.

Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira la finalul lunii octombrie.

]

Vezi si

Atleții suceveni au urcat pe podium la semimaratonul “Constantina Diță”

Ciprian Costîn (CSŞ Rădăuți) a cucerit aurul la categoria U20 Patru atleți suceveni au urcat …