Friday , March 29 2024

Mihai Stoica le recomandă suporterilor stelişti să nu meargă la Napoli

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a dialogat cu suporterii “roş-albaştri” pe pagina de Facebook a clubului şi le-a recomandat acestora să nu facă deplasarea la meciul din Liga Europa, din deplasare, cu Napoli.

Stoica a accentuat îndemnul către suporterii stelişti pe facebook: “Nu mergeţi la Napoli!!!”

Managerul stelist a precizat că deşi ţine cont de părerea suporterilor stelişti, nu liderul galeriei “roş-albastre” de la Peluza Nord, Gheorghe Mustaţă, va decide dacă fundaşul Unirii Urziceni, Vasile Maftei, este potrivit pentru Steaua sau nu. “Cu Maftei nu s-a discutat încă. Ţinem cont de părerea suporterilor, dar nu Mustaţă hotărăşte pe cine vom transfera la Steaua şi pe cine nu”, a explicat el.

Stoica şi-ar dori ca toţi jucătorii stelişti să se pregătească la antrenamente cum o face atacantul Romeo Surdu. “Pe Surdu n-am auzit să-l critice nimeni după meciurile cu Vaslui şi Rapid. Oricum, mie îmi place Surdu foarte mult, are o atitudine în antrenament şi joc cum mi-aş dori să aibă toţi jucătorii noştri”, a mai spus Mihai Stoica.

Oficialul stelist crede că Răduţ este un jucător de mare perspectivă. “Răduţ e accidentat, are mult de lucru la capitolul forţă, dar este un jucător special, de mare perspectivă”, a adăugat el.

În finalul dialogului cu suporterii, Mihai Stoica a făcut un nou apel către fani să vină în număr cât mai mare la meciul cu CFR Cluj de duminică.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …