Sunday , April 28 2024

MICHAEL SCHUMACHER luptă cu secundele. În cateva zile ar putea intra în COMĂ VEGETATIVĂ

schumacher

Aflat în comă de mai bine de trei săptămâni, Michael Schumacher se află la un moment de răscruce în evoluţia stării sale de sănătate şi chiar a vieţii sale.

Neurochirurgii avertizează că timpul curge în defavoarea lui Michael Schumacher, fostul mare campion de Formula 1 aflat în comă din data de 29 decembrie. Pe măsură ce săptămânile trec, şansele ca starea de sănătate a lui Schumi să se amelioreze scade, afirmă specialiştii.

“Dacă nu a apărut nimic pozitiv în primele trei săptămâni situaţia devine îngrijorătoare”, a avertizat deja medicul Jean Marc Orgogozo, profesor de neurologie la Universitatea din Bordeaux. După cum scrie presa franceză, mediciii de la Clinica din Grenoble ar trebui să-l scoată pe MICHAEL SCHUMACHER din coma indusă, pentru a vedea cum se comportă organismul acestuia. Personalul medical se teme de ce e mai rău, ca fostul pilot de Formula 1 să nu rămână într-o stare vegetativă permanentă. Aceste temeri sunt alimentate de faptul că, în general, diagnosticul de comă vegetativă este pus după patru săptămâni de comă, iar în cazul lui MICHAEL SCHUMACHER s-au scurs deja trei săptămâni şi jumătate.

“Este încă prea devreme să vorbim de un sindrom apallic (n.r. – suprimarea funcţiilor cortexului cerebral după un traumatism sever), dar trebuie avertizată familia asupra riscurilor”, a declarat neurochirurgul britanic Colin Shieff, pentru Mirror.

La rândul său, Mail Online scrie că nu există tratament special în acest caz, dar cu îngrijire medicală adecvată pacientul poate trăi mulţi ani în comă vegetativă.

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …