Friday , April 19 2024

Medvedev, campion la US Open, primul Grand Slam din carieră. Djokovic ratează Marele Slam

Novak Djokovic, numărul 1 mondial, a fost învins de tenismanul rus, Daniil Medvedev, ocupantul locului secund în clasamentul ATP, în trei seturi simetrice, 6-4, 6-4, 6-4, în finala turneului US Open. Djokovic a ratat astfel două mari ocazii: de a câştiga toate cele patru titluri de Mare Şlem pe parcursul unui singur an calendaristic, performanţă pe care a reuşit-o ultima oară australianul Rod Laver în 1969. De asemenea, în cazul unei victorii, sârbul ar fi devenit primul jucător din istorie care cucereşte 21 de titluri majore, depășindu-i pe Nadal și Federer (care au câte 20).

Medvedev (25 ani), care s-a impus după două ore şi 16 minute de joc, este treilea tenisman rus care câştigă trofeul într-un turneu de Grand Slam, după Evgheni Kafelnikov şi Marat Safin.

El şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Djokovic după eşecul suferit anul acesta în finala Openului Australiei de la Melbourne.

Stupefacţia a fost imensă pe arena Arthur Ashe de la Flushing Meadows, unde publicul spera să fie martor la istorie şi l-a susţinut în totalitate pe Djokovic, printre cei 23.000 de spectatori numărându-se vedete precum Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Bradley Cooper, Alec Baldwin sau Spike Lee.

“Îmi pare rău pentru fanii tăi şi pentru tine, Novak, ştiam ce poţi realiza. Când vedem tot ceea ce ai reuşit pe parcursul carierei tale… Pot să spun acum ceva ce n-am mai spus nimănui, dar pentru mine eşti cel mai mare jucător din istorie”, a declarat Medvedev la finalul meciului, scrie Agerpres.

“Dacă este cineva care merită să câștige acest Grand Slam în acest moment, acela eşti tu, Daniil”, a fost răspunsul lui Djokovic, care nu şi-a putut reţine însă lacrimile.

Până în prezent doar doi jucători, americanul Don Budge (în 1938) şi australianul Rod Laver (în 1962 şi 1969) au reuşit să câştige toate cele patru turnee de Mare Şlem pe parcursul unui singur sezon, în timp ce la feminin au realizat această performanţă australianca Maureen Connoly (1953), australianca Margaret Court (1970) şi germanca Steffi Graf (1988).

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …