Marcel Raducanu povesteste cum a fugit in Germania in ’81

Marcel Raducanu, fostul mare fotbalist roman, vorbeste, intr-un interviu acordat pentru Ziare.com, despre episodul care i-a marcat cariera si viata.

La 30 de ani si jumatate de la fuga in Germania, Raducanu isi aminteste ca totul s-a intamplat extrem de rapid, cu ajutorul unui prieten care plecase din tara in 1975, nea Popa.

“Am avut un curaj nebun”, spune Raducanu, care inca se minuneaza ca planul pe care l-a facut impreuna cu nea Popa a mers perfect. “Inca nu-mi vine sa cred ca am avut asa noroc!”, mai afirma Raducanu.

Totusi, desi totul a iesit conform planului, Raducanu a dezvaluit ca a avut un moment in care s-a gandit sa revina in tara, unde fusese condamnat la 5 ani si 8 luni de inchisoare. “Germania era ca o inchisoare pentru mine!”, isi aminteste Raducanu.

Cum a luat hotararea sa plece si ce l-a convins sa ramana in Germania aflati din interviul pe care Raducanu l-a acordat pentru Ziare.com:

Au trecut mai bine de 30 de ani de la fuga in Germania. Au existat numeroase legende, care este adevarata poveste a plecarii? Ati planificat-o cu mult timp inainte?

Pur si simplu asta a fost destinul. Totul s-a intamplat extrem de rapid. Un prieten de-al meu plecase in Germania in 1975 si a ramas acolo. In ’81, cand a citit ca suntem cu nationala in Germania, a renuntat la un concediu in Italia, a venit de urgenta, m-a cautat si mi-a propus sa raman.

Ce v-a propus concret?

Auzise el niste lucruri si a venit sa-mi spuna ca ma poate ajuta, ca stie el cum sa facem. ‘Bai, sa joci bine cu Borussia Dortmund, dar la pauza trebuie sa iesi, sa te dai accidentat, ca dupa meci nu mai poti sa pleci pentru ca sunt securisti multi. Stai la mine pana-ti gasesti echipa, te ajut, ne descurcam!’ Asa mi-a zis. N-am stat prea mult pe ganduri, nici nu aveam prea mult timp sau alternative.

Apoi am jucat foarte bine in prima repriza, am avut 1-0, dar cu cateva minute inainte de pauza, vreo doua-trei, am inceput sa schiopatez. La pauza, s-a uitat ‘nea Tinel la mine si zice ‘Ce-ai patit, ma, boule?’ I-am zis ca nu mai pot, ca ma doare. El tot voia sa joc, gesticula, arunca in stanga si-n dreapta. I-am zis ca nu joc si cu asta basta.

Pana la urma a cedat. Mi-au pus un bandaj la genunchi si mi-au spus sa raman la cabine. Nu-mi venea sa cred. Cum sa am asa noroc? Am facut un dus, am asteptat ca toata lumea sa iasa pe teren pentru repriza a doua, am strans totul si am fugit.

Si nu v-a vazut nimeni?

Era stadionul plin, o caldura infernala, nu s-au mai uitat ei dupa mine. Doar soferul autocarului de la Borussia Dortmund m-a mai vazut… Dar iesisem afara din stadion deja, iar nea Popa ma astepta acolo cu motorul pornit! Am fugit vreo 200 de kilometri pana la Hanovra. Astia ma cautau disperati, vreo trei ore, apoi au anuntat ca am fugit… Apoi m-au condamnat la inchisoare. Asa a fost sa fie. Oricum, curajul meu a fost nebun!

Cum au fost zilele ce au urmat?

Eram foarte speriat, pentru mine era important sa imi gasesc o echipa. Dupa cateva zile, nu mai suportam sa stau la nea Popa! M-a dus la Hanovra si n-am stat prea mult pe ganduri. Am semnat in liga a doua. Dar dupa doua saptamani au venit astia de la Dortmund, am semnat si cu ei. A fost o greseala, am stat pe tusa mult. Pana la urma m-au cumparat, dar 11 luni n-am jucat.

Si, in aceasta perioada, nu v-a parut rau ca ati ramas?

Dupa cateva luni, imi pusesem in cap sa ma intorc in tara. Dar in tara ce faceam? Ma duceam la puscarie. Si in Germania era cam tot la fel, dar macar eram liber. N-aveam pe nimeni, nu cunosteam nici limba…

Acum, dupa 31 de ani, regretati vreo clipa ca ati fugit in Germania?

Nu. Niciodata. Asa am considerat eu atunci ca trebuie sa fac si cred ca a fost decizia cea mai inteleapta. In Romania valorile nu sunt respectate, asa a fost atunci, asa este si astazi.

Pareti destul de suparat pe Romania…

Si unii romani cred ca sunt suparati pe mine. Basescu nici nu m-a decorat cand i-a decorat pe toti… Asta e, daca n-am facut nimic pentru fotbalul din Romania… Am eu destule medalii, nu mai am nevoie de la ei. Cand am venit sa fac o actiune pentru copii, unii m-au luat peste picior, ca puteau face si ei. De ce n-au facut? Asta e Romania, din pacate…