Friday , April 19 2024

MApN, anunţ oficial: MARCA STEAUA valorează 57.306.150 de milioane de euro

steaua

MApN a remis, luni, un comunicat de presă în care anunţă, într-un prim raport al comisiei constituită la nivelul ministerului pentru analizarea demersurilor întreprinse până în prezent în direcţia valorificării mărcii Steaua şi a identificării de soluţii legale de utilizare a Complexului Sportiv Ghencea, că brandul este evaluat la 57.306.150 de euro.

MApN intenţionează acum să ceară despăgubiri echipei patronate de Gigi Becali, pentru folosirea ilegală a mărcii Steaua. Iată comunicatul MApN:

“Comisia constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale pentru analizarea demersurilor întreprinse până în prezent în direcţia valorificării mărcii “Steaua” şi a identificării de soluţii legale de utilizare a Complexului Sportiv Ghencea a înaintat un prim raport de etapă ministrului apărării naţionale şi a propus un set de măsuri care pot fi promovate în perioada următoare pe ambele dimensiuni ale problematicii.

Referitor la marca “Steaua”, Comisia a constatat că evaluatorul autorizat ANEVAR, selectat prin procedură competitivă şi transparentă de către CSA “Steaua”, a încheiat procedura de evaluare a brandului „Steaua Bucureşti”, stabilind valoarea acestuia la 57.306.150 Euro. În conformitate cu normele legale, evaluatorul va
desfăşura, în termenul prevăzut de acordul cadru, procedurile subsecvente pentru stabilirea valorii prejudiciului creat prin folosirea mărcii “Steaua Bucureşti” în perioada 2004-2014 şi respectiv stabilirea taxei de licenţă pentru clasa fotbal şi ulterior pentru toate celelalte clase şi produse din certificatul de marcă.

După finalizarea procesului de calcul al taxelor de licenţă, CSA Steaua poate demara procedurile competitive permise de lege pentru valorificarea mărcii.

Legat de stadionul şi terenurile de antrenament din Complexul “Ghencea”, Comisia a informat conducerea M.Ap.N. cu privire la derularea unor proceduri de omologare a stadionului pentru desfăşurarea de competiţii sportive pentru a face posibilă utilizarea acestuia în condiţii de legalitate.

Comisia monitorizează, conform mandatului stabilit de ministrul apărării naţionale, derularea pe mai departe a acestor proceduri în maniera cea mai transparentă şi corectă, rămânând deschisă dialogului cu reprezentanţii clubului de fotbal reprezentat de FCSB, care pot contribui cu propuneri concrete şi constructive la găsirea cu celeritate a unor soluţii practice, conforme cu Decizia ÎCCJ nr. 3425/2014 şi în acelaşi timp, de natură să promoveze şi să sprijine performanţa sportivă.

Comisia numită de ministrul apărării naţionale îşi va continua activitatea până la găsirea soluţiilor legale, conform mandatului stabilit”.

 

 

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …