Friday , March 29 2024

Mai bine nu vă prezentaţi! Rapid, făcută zob la Bacău, a ajuns pe penultimul loc al clasamentului

Bacau - Rapid

Echipa suceveană a fost surclasată cu scorul de 1-5 în meciul disputat ieri, pe terenul celor de la SC Bacău, în cadrul etapei a VII-a din sezonul regulat al Ligii a II-a. Bacăuanii au avut jocul la discreţie şi au bifat prima victorie stagională prin golurile marcate de Curiliuc (15), Cl. Tudor (36), Ungureanu (46), Hurdubei (58) şi Rusu (77). Unicul gol al “ceferiştilor” a fost marcat de Stănescu, cu cinci minute înainte de final. Rapid a ajuns pe locul 11, penultimul din clasament

Rapid Suceava a înregistrat cea mai drastică înfrângere din istoria participării sale în Liga a II-a, după ce a fost surclasă în etapa intermediară de ieri, cu scorul de 1-5, pe terenul formaţiei SC Bacău.
In ciuda declaraţiilor războinice dinaintea jocului, “ceferiştii” au evoluat sub orice critică în oraşul lui Bacovia, gazdele deschizând scorul încă din minutul 15, prin Curiliuc, care a finalizat din gura porţii o centrare trimisă de pe partea dreaptă de Rusu. Pe fondul dominării teritoriale a băcăuanilor, trupa antrenată de Viorel Tănase şi-a dublat avantajul în minutul 36, când Claudiu Tudor a reluat în plasă, din mijlocul careului o centrare venită de la Husein şi a stabilit şi scorul pauzei la 2-0.
Rapidiştii au început la fel de prost şi repriza secundă, iar la câteva câteva secunde de la reluarea jocului, portarul Artenie, titularizat în premieră între buturile “ceferiştilor”, a scos pentru a treia oară balonul din aţe, în urma unui unui şut plasat expediat de nou-intratul Ungureanu. Pe contre, oaspeţii puteau reduce din diferenţă prin Căinari, dar execuţia mijlocaşului sucevean a fost blocată de Petrariu. S-a făcut în schimb 4-0, în minutul 58, după ce Hurdubei a înscris cu un lob din colţul careului, la gol contribuind fără voia lui şi Velescu. Antrenamentul cu public al băcăuanilor a continuat, iar în minutul 77, Rusu a marcat al cincilea gol al gazdelor cu o execuţie cu şnurul din şase metri. Sucevenii şi-au salvat oarecem onoarea cu cinci minute înainte de ultimul fluier, când Stănescu a semnat unica reuşită a oaspeţilor cu un şut violent de la 20 de metri. Scor final 5-1, iar SC Bacău bifează prima victorie în actualul sezon după o serie de patru înfrângeri consecutive şi trece peste Rapid în clasamentul seriei întâi.
SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioaie, Lozneanu, Burcă, Sascău – Întuneric (’66 Adăscăliţei), Cl. Tudor – Husein (’46 Ungureanu), Hurdubei, Curiliuc – B. Rusu (’80 Strugariu). Antrenor: Viorel Tănase.
Rapid Suceava: Artenie – Bălan (’60 Cristescu), Fl. Plămadă (’46 Luţac), Sava, Semeghin – Cerlincă, Sumanariu, Velescu, Stănescu, Căinari – M. Negru (’46 I. Plămadă). Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
Rezultatele etapei a VII-a:
Unirea Slobozia – Farul Constanţa 2-0
Sport Club Bacău – Rapid Suceava 5-1
Unirea Tărlungeni – Dunărea Galaţi 1-0
Gloria Buzău – ACS Berceni 0-0
CSMS Iaşi – Rapid Bucureşti (23 octombrie)
FC Clinceni şi CF Brăila vor sta.

In runda următoare a Ligii a II-a, Rapid Suceava va primi sâmbătă, pe stadionul Areni, vizita celor de la CF Brăila. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …