Thursday , March 28 2024

Luptătorul sucevean Andrei Ostrovanu a reînceput antrenamentele și abia așteaptă să revină în ring

“Programul meu de antrenament se desfășoară deocamdată în aer liber, deoarece regulile impuse de autorități ne țin sălile de sport închise. Îmi lipsesc galele Colosseum Tournament și sper ca din 15 iunie lumea sportului de contact să revină la normal”, a spus Ostrovanu, deținătorul centurii de campion la categoria 71 de kilograme

Luptătorul sucevean Andrei Ostrovanu și-a reluat antrenamentele în aer liber și abia așteaptă să revină în ring în cadrul circuitului Colosseum Tournament, acolo unde este deținătorul centurii de campion la categoria 71 de kilograme.

Pe perioada stării de urgență, Andrei Ostrovanu a fost nevoit să se pregătească doar la domiciliu, iar acest lucru s-a văzut pe cântar, care i-a indicat suceveanului cu două kilograme în plus.

Luptătorul în vârstă de 27 ani speră ca lumea sporturilor de contact să revină la normal după 15 iunie, când se anunță și redeschiderea sălilor de antrenament.

”În perioada izolării am încercat să mă mențin în formă prin exerciții fizice făcute în casă. Am acumulat două kilograme pe care le-am dat jos imediat cu relaxarea restricțiilor. Programul meu de antrenament se desfășoară în aer liber, deoarece regulile impuse de autorități ne țin sălile de sport închise și nu putem să desfășurăm antrenamentele conform planului de pregătire a unui meci de kick-box. Îmi lipsesc galele Colosseum Tournament și sper ca din 15 iunie lumea sportului de contact să revină la normal. Prima gală se va anunța oficial după eliberarea restricțiilor cu privire la evenimentele sportive în arene”, a declarat Ostrovanu pentru SportSV.ro.

Andrei Ostrovanu a disputat până acum 42 de meciuri la profesioniști, având în palmares 35 de victorii, șase înfrângeri și o luptă încheiată la egalitate. Andrei a început sa practice kick-boxul în urmă cu nouă ani, la clubul Devencea, sub îndrumarea lui Nicolae Moroșan, iar în prezent este legitimat la clubul Ayo Gym din Baia Mare, unde se pregătește alături de antrenorul Alin Bălașa și preparatorul fizic Adrian Brezovszky. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …