Thursday , April 18 2024

Luptătorii suceveni au cucerit două medalii la naționalele de seniori

Ambele de bronz, medaliile au fost aduse la Adrian Agache (77 de kilograme) și Teodor Chira (97 de kilograme)  Lupte - medalii seniori

Sportivii de la CSM Suceava s-au întors cu două medalii, ambele de bronz, de la Campionatul Național Individual de lupte greco-romane pentru seniori ce a avut loc la Reșița.

Adrian Agache a ocupat locul 3 la categoria 77 de kilograme, în timp ce Teodor Chira a urcat pe podiumul de premiere la categoria 97 de kilograme. Aflați încă la vârsta junioratului, amândoi au fost învinși de sportivi mai bine cotați în acest moment în luptele greco-romane din țară.

Aproape de o clasare pe podium au fost și Răzvan Mihalache și Marian Ion, care au încheiat concursul de la Reșița pe 5 la categoria 77, respectiv 97 de kilograme.

“Suntem mulțumiți de rezultate. Trebuie felicitați amândoi sportivi. Agache mai are un an de juniorat, iar Chira mai are doi. Cu toate acestea, au luat medalii la seniori, pierzând în fața unor adversari cu numeroase participări la naționele și la Cupa Mondială”, a precizat antrenorul Valerică Gherasim, care se ocupă de pregătirea luptătorilor suceveni alături de Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru.

Staff-ul tehnic de la CSM Suceava a ținut să mulțumească pentru sprijin Primăriei și Consiliului Local Suceava, firmelor Trutzi și Helios Car, precum și domnilor Sevi Ocu, George Andronic, Andrei Popuță, Gheorghe Baltă și Valentin Stănuț. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Ultimele bilete la Jocurile Olimpice de la Paris au fost puse azi în vânzare

Ultimele bilete pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris au fost puse în vânzare …