Friday , March 29 2024

Loti Boloni va fi noul selectioner al nationalei?

Plecarea lui Cosmin Olăroiu în Emiratele Arabe Unite, la Al-Ain, l-a determinat pe preşedintele FRF Mircea Sandu să caute o soluţie de urgenţă pentru funcţia de selecţioner. Surse importante din federaţie susţin că alesul “Naşului” este Laszlo Bölöni.

“Mircea Sandu a sperat până în ultima clipă la Olăroiu, chiar l-a pus pe lista de rezervări la avionul de Brazilia. Dar Oli a avut precontract cu arabii şi nici nu i-a plăcut să stea la cotitură, să vadă dacă Răzvan Lucescu câştigă sau pierde”, spun sursele ProSport.

Laszlo Bölöni (58 de ani) tocmai şi-a încheiat în mod oficial relaţiile cu Lens, clubul francez numind ieri un nou antrenor, pe Jean-Louis Garcia. De la Lens, tehnicianul român a plecat destul de şifonat: echipa a retrogradat în liga secundă, iar jucătorii s-au simţit datori să-l atace. “Întârzia la masă şi avea favoriţi. Tacticile sale de 4-6-0 sunt nule. Nu are niciun sens. Să ţipe la jucători, ştie să facă asta, însă tot el ne-a retrogradat”, a punctat un jucător pentru site-ul foot01.com.

Laszlo Bölöni ar fi numit pentru a doua oară selecţioner. El a condus prima reprezentativă în 2000-2001 timp de 13 meciuri, timp în care a obţinut opt victorii, două egaluri şi trei înfrângeri. Considerat încă de la început un creator de echipe, un selecţioner capabil să reclădească o naţională, Bölöni a promovat jucători noi la lot, precum Mirel Rădoi, Paul Codrea sau Cristi Dancia. Selecţionerul a rupt însă surprinzător contractul cu FRF în vara lui 2001, după o victorie cu 2-1 în Lituania, preferând să plece la Sporting Lisabona, unde beneficia de un contract avantajos. Mircea Sandu s-a supărat atunci crunt pe Bölöni, însă timpul a vindecat, se pare, rănile. Un cuvânt greu de spus a avut şi secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, bun prieten cu Bölöni.

Numele celui care a câştigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986 a mai fost vehiculat în contextul echipei naţionale. În 2009, când naţionala era condusă de Victor Piţurcă, Bölöni s-a aflat în tribunele stadionului de la Constanţa, la meciul cu Serbia (scor 2-3), presa speculând o posibilă numire a lui în cazul unui eşec. “Nu-mi plac aceste speculaţii, «dacă…, dacă…», dar, desigur, am zis că doar dacă Victor Piţurcă va decide să nu mai continue, atunci mă voi gândi şi eu la acest post, deoarece sună tentant”, a declarat atunci Bölöni.

Sâmbăta trecută, când soarta echipei sale de club era pecetluită şi era clar că nu va mai continua la Lens, Bölöni a vorbit despre naţionala României cu priceperea unui antrenor care urmăreşte îndeaproape fenomenul. A ţinut însă să specifice clar: “Eu mă voi întoarce în fotbalul românesc când va veni timpul. Nu este cazul să vorbim mai multe despre naţională în acest moment”. (sursa: prosport.ro)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …