Saturday , April 20 2024

Larisa Iordache, medalie de argint la sol, la CM din China. La barna a obtinut locul 5, dupa o ratare

larisa-iordache1

Gimnasta Larisa Iordache a castigat, duminica, medalia de argint in finala la sol, Campionatele Mondiale de la Nanning (China), transmite Mediafax. Larisa Iordache a intrat a doua in finala de la sol, evolutia ei fiind notata cu 14,800, cu care a obtinut medalia de argint. Medalia de aur a revenit gimnastei Simone Biles (SUA, 15,333), iar cea de bronz sportivei Aliya Mustafina (Rusia, 14,733).

Tot duminica, in finala la barna, Larisa Iordache s-a clasat pe locul 5 dupa ce a cazut de pe aparat. Vineri, ea a cucerit medalia de argint la individual-compus, aceasta fiind prima medalie a probei pentru Romania dupa 7 ani. De asemenea, in aceeasi finala, Stefania Stanila s-a clasat pe locul 19.

Joi, Cristian Bataga s-a clasat pe locul 19 in finala la individual-compus, iar miercuri, echipa feminina s-a clasat pe locul 4 in finala probei, castigata de SUA, in timp ce echipa masculina a incheiat pe locul 12 in calificari, ratand finala.

La Campionatul Mondial de la Nanning (China), desfasurat intre 3 si 12 octombrie, au participat peste 600 de sportivi din 74 de tari. Competitia a programat finale pe echipe, la individual-compus, dar si pe aparate, pentru un total de 14 evenimente care vor fi medaliate.

Primele 24 de echipe clasate in calificari, printre care si cele ale Romaniei, s-au calificat la CM din 2015, de la Glasgow, de unde primele opt clasate vor obtine calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Echipele clasate pe locurile 9-16 la CM de anul viitor vor participa la o competitie preolimpica din care primele patru clasate vor obtine “biletele” pentru Rio.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …