Sunday , May 29 2022

Lance Armstrong s-a retras oficial din competiţiile internaţionale

Lance Armstrong, deţinătorul recordului de victorii în Turul Franţei, s-a retras oficial din activitatea internaţională, duminică, în ultima etapă a Tour Down Under în Australia, la capătul unei săptămâni în care au reapărut acuzaţiile de dopaj.

La 39 de ani, americanul, septuplu câştigător al Turului Franţei, anunţase că ultima sa cursă internaţională va fi cea din Australia.

“Plec ştiind că am dat totul şi nu este nevoie să mi se ofere vreo plachetă sau să mi se ridice vreo statuie”, a declarat texanul, a cărui activitate va continua pentru câteva etape în SUA.

“Am câştigat de şapte ori Turul Franţei şi cred că am schimbat modul în care era privit acest sport. Am revoluţionat modul de antrenament, forţa mentală într-o echipă, modul de pregătire a curselor, modul de a vinde acest sport şi de a-l povesti lumii întregi”, a afirmat Armstrong.

Lance Armstrong a câştigat de şapte ori consecutiv Turul Franţei, între 1999-2005, la primul succes el revenind în competiţie după o pauză de doi ani în care s-a vindecat de cancer la testicule.

Armstrong este tatăl a cinci copii, trei dintr-o primă căsătorie şi doi cu actuala parteneră, Anna Hansen.

Vezi si

Liverpool va juca pentru poporul ucrainean în finala Champions League din această seară, contra Real Madrid

Antrenorul echipei Liverpool, Juergen Klopp, dedică finala Ligii Campionilor din acest sezon, de sâmbătă seara, …