Tuesday , April 23 2024

Jose Mourinho a fost prezentat oficial la Chelsea

Mourinho Chelsea

Revenirea la Chelsea i-a readus zâmbetul pe buze lui Jose Mourinho, antrenorul portughez declarând, cu ocazia prezentării sale oficiale, că acum i s-ar potrivi cel mai bine supranumele The Happy One mai degrabă decât The Special One, aşa cum presa l-a numit în timpul primului său mandat la echipa londoneză.

Aproximativ 250 de reporteri din mass-media britanică şi străină, alături de zeci de echipe de televiziune au ţinut să asiste la acest moment, desfăşurat luni la stadionul Stamford Bridge, confirmându-se astfel popularitatea imensă de care fostul antrenor al Realului, Jose Mourinho, se bucură în întreaga lume.

“Dacă ar fi să aleg un pseudonim pentru această perioadă, aş alege The Happy One. Sunt foarte fericit. Timpul zboară. Parcă în urmă cu câteva zile eram prezentat aici, dar iată că au trecut nouă ani de când am devenit pentru prima oară antrenor la Chelsea”, a declarat Jose Mourinho.

“Sunt însă aceeaşi persoană. M-aş putea descrie ca fiind o persoană foarte fericită. Prima oară când am sosit aici, a trebuit să construiesc o relaţie emoţională, iar ulterior am început să iubesc acest club”, a mai spus tehnicianul lusitan, care a semnat un contract pe patru ani cu Chelsea.

În primul său mandat la gruparea londoneză (iunie 2004 – septembrie 2007), Mourinho a reuşit să cucerească două titluri de campion al Angliei, o Supercupă, două Cupe ale Ligii şi o Cupă a Angliei.

Vezi si

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024, în frunte cu Istvan Kovacs

Patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, vor oficia la Campionatul European de fotbal …