Wednesday , April 24 2024

JO Tokyo: Naționala de fotbal a României, învinsă clar de Coreea de Sud, cu 0-4

Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă de Coreea, scor 4-0, în grupa B de la Jocurile Olimpice. “Tricolorii” lui Rădoi au avut o prestație dezamăgitoare și nu și-au creat nicio ocazie de a marca.

Căpitanul Marius Marin și-a băgat mingea în propria poartă în minutul 27, într-o fază în care putea respinge fără probleme.

Apoi, în finalul primei reprize, Ion Gheorghe a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.

Um a făcut 2-0 în minutul 59 cu un șut deviat de Ciobanu, iar în minutul 84 Lee a dus scorul la 3-0 dintr-un penalti comis de Grigore. S-a făcut 4-0 în minutul 89, golul fiind marcat tot de Lee.

România rămâne cu 3 puncte și se pregătește de ultimul meci, cu Noua Zeelandă, programat miercuri de la 11:30.

Fiecare echipa din Grupa B are 3 puncte înaintea ultimei etape. Golaverajul e primul criteriu de departajare la egalitate de puncte, iar Romania stă cel mai prost (-3).

spotmedia.ro

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …