Thursday , April 25 2024

Ionuț Moșteanu rămâne antrenorul Forestei

“După lungi discuții, am ajuns la un numitor comun”, a anunțat președintele grupării din Areni, Andrei Ciutac. Moșteanu nu a însoțit echipa la turneul amical din Croația.

Ionuț Moșteanu rămâne antrenorul Forestei, chiar dacă n-a însoțit echipa suceveană în turneul amical din Croația.

Anunțul a fost făcut de președintele clubului din Areni, Andrei Ciutac.

În urmă cu două săptămâni, Foresta a plecat la un turneu amical în Croația fără antrenorul principal Ionuț Moșteanu. Acesta a fost oprit de angajații unei firme de pază să urce în autocar, în urma unui conflict pe care l-a avut cu președintele clubului, Andrei Ciutac.

Ionuț Moșteanu n-a fost de acord cu organizarea cantonamentului în străinătate, iar Andrei Ciutac l-a acuzat pe antrenor că are pretenții exagerate pentru nivelul Ligii a III-a.

Între timp, cei doi au revenit la sentimente mai bune. “Ionuț Moșteanu continuă la Foresta. După lungi discuții, am ajuns la un numitor comun”, a anunțat, duminică seară, președintele Andrei Ciutac.

Acesta a precizat că va oferi mai multe detalii în cadrul unei conferințe de presă care va fi organizată săptămâna aceasta.

Au terminat pe ultimul loc la Arena Cup

Foresta a terminat turneul din Croația pe ultimul loc, după ce a pierdut vineri, în fața celor de la FK Iskra Danilovgrad, cu scorul de 0-1.

Ocupanta locului 5 în prima ligă din Muntenegru și-a asigurat victoria printr-un gol marcat de Mihailo Perovic, la jumătatea reprizei secunde.

Formația suceveană și-a încheiat astfel participarea la Arena Cup, cu un bilanț de trei înfrângeri, o remiză și fără să marcheze măcar un gol.

0-2 cu NK Sibenik (Croația), 0-1 cu NK Istra (Croația) și 0-0 cu OFK Zarkovo (Serbia), în faza grupelor, și 0-1 cu NK Iskra (Muntenegru), în meciul pentru locurile 7-8, sunt rezultatele înregistrate de “galben-verzi” în turneul de pe malul Adriaticii.

Calificată matematic în play-off-ul Seriei I a Ligii a III-a, echipa suceveană va relua campionatul pe data de 12 martie, cu un meci pe terenul formației Şomuz Fălticeni. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …

One comment

  1. Echipa de fotbal reprezentativa a judetului Suceava Foresta a ajuns in liga a treia si merge in continuare schiopatand rusinos pentru ca liderul administratiei publice judetene Suceava impreuna cu primarul municipiului resedinta de judet au promis de aprox. 15 ani performanta in fotbal , construirea unui stadion si a unei sali de sport la Suceava si in prezent nici una din aceste promisiuni nu a fost indeplinita , ca de altfel cum nu au indeplinit nici o promisiune in nici un domeniu in judetul Suceava !!!