Thursday , April 25 2024

Ioan Ovidiu Sabău, noul antrenor al lui FCM Târgu Mureş

Ioan Ovidiu Sabau, noul antrenor de la Targu-Mures

Ioan Ovidiu Sabău este noul tehnician al echipei de fotbal FC Municipal Târgu Mureş, informează un comunicat al clubului, citat de Agerpres.
Sabău a fost prezentat sâmbătă după-amiază reprezentanţilor presei mureşene, apoi a asistat la antrenamentul formaţiei.

Tehnicianul a declarat că nu putea sta mult timp departe de fotbal: “Decizia am luat-o în urma a două zile de discuţii. Nu am putut accepta funcţia de director tehnic la Vaslui, apoi a venit această ofertă. Sunt trei luni în care am lipsit, iar după 25-30 de ani de stat în fotbal este greu să stai prea mult departe. Mai mult, îmi aduc aminte de perioada 1988, când am petrecut clipe plăcute la Târgu Mureş (…). Situaţia echipei este destul de grea, dar mi-am asumat riscul. Vreau să ajut echipa şi oraşul să se salveze. Împreună cu jucătorii şi conducerea va trebui să redresăm situaţia. Cât despre lot, sunt posturi deficitare, pe care vom încerca să le îmbunătăţim în zilele următoare, mai exact până sâmbătă. Proiectul de la Târgu Mureş trebuie să fie unul de lungă durată. Eu, oriunde am fost, m-am legat atât de echipă, cât şi de oameni”.

La FCM Târgu Mureş, Sabău va fi secondat de Mircea Cojocaru şi de preparatorul fizic Dan Didiţă. Tot sâmbătă a fost anunţată numirea lui Alin Artimon în funcţia de director al centrului de copii şi juniori al clubului.

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …