Thursday , March 28 2024

Încă un român în Italia. Ovidiu Petre a semnat cu Modena

Ovidiu Petre se alătură grupului fotbaliştilor români din campionatul Italiei. “Ceasul” va juca însă în liga secundă.

Mjlocaşul Ovidiu Petre a semnat un contract pe un sezon cu Modena, grupare din Serie B. Imediat după parafarea înţelegerii, Petre a plecat în cantonamentul de la Fiumalbo, pentru a începe pregătirile sub comanda lui Cristiano Bergodi.

Potrivit directorului sportiv Fausto Pari, certificatul de transfer al românului ar putea ajunge în Italia abia peste 15 zile, însă speră că mijlocaşul va putea fi folosit în primul meci oficial al sezonului, din Cupa Italiei.

Ovidiu Petre, ultima oară la Al Nassr, ajunge astfel în sfârşit în Italia, după ce a ratat un transfer în Cizmă în 2008. În acea vară, mijlocaşul juca la Steaua, iar Torino pusese ochii pe el, însă suma mare cerută de Steaua la acea vreme, 8 milioane de euro, şi accidentarea suferită la volei pe plajă chiar în scurta vacanţă dinaintea turneului final al Campionatului European au împiedicat realizarea transferului.

Ovidiu Petre şi-a reziliat contractul cu Al Nassr, club cu care a fost în litigiu din cauza neachitării salariului şi de la care a avut de încasat o restanţă de 1,5 milioane de euro.

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …