Tuesday , April 30 2024

Încă un aur sucevean la Europenele de canotaj: Ionela Cozmiuc, campioană în proba de schif simplu

Canotoarea suceveană Ionela Cozmiuc a cucerit medalia de aur, duminică, în proba de schif simplu categorie uşoară din cadrul Campionatelor Europene de canotaj de la Bled (Slovenia).

Cozmiuc, care se afla pe locul al treilea după 500 de metri, a recuperat formidabil şi s-a impus cu timpul de 07 min 32 sec 43/100, devansând-o cu mai bine de două secunde pe grecoaica Evangelia Anastasiadou (07:35.14). Podiumul a fost completat de Kristyna Neuhortova (Cehia), în 07 min 40 sec 29/100.

Suceveanca Ancuța Bondar și colega ei din Botoșani, Simona Radiș, au luat și ele medalii de aur la dublu vâsle, tot duminică, iae echipajul compus din Florin Arteni şi Ciprian Tudosă a câştigat Finala B a probei de dublu vâsle masculin şi s-a clasat astfel pe poziţia a 7-a în clasamentul general.

Sâmbătă, echipajul feminin de patru rame, compus din Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş, a câştigat aurul, iar argintul a fost obţinut în proba masculină de 8+1 (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Florin Arteni, Mugurel Vasile Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu).

România, care a aliniat 11 echipaje la Europenele din Slovenia, mai are reprezentanţi în alte cinci finale pentru medalii programate duminică.

România a încheiat Europenele din 2022 de la Munchen cu cinci medalii de aur şi trei de bronz, cel mai bun rezultat din istoria canotajului românesc la întrecerea continentală.

Vezi si

Şase canotori suceveni au câștigat în acest week-end medalii de aur la Campionatul European din Ungaria

România a cucerit în premieră o medalie de aur în proba masculină de dublu vâsle …