Thursday , April 18 2024

HC Bucovina a câștigat Master Handball World Cup din Croația

Handbaliștii suceveni și-au adjudecat trofeul la categoria 35+, după o finală câștigată în fața austriecilor de la Dramac Grup. Două dintre premiile speciale au ajuns la sucevenii Mihai Rohozneanu și Cristian Ionescu

Handbal Club Bucovina a câștigat Master Handball World Cup, competiție ce a avut loc zilele trecute la Omis, în Croația. Formația suceveană s-a impus la categoria +35 de ani, acolo unde, în marea finală, a trecut la aruncările de departajare de la 7 metri, scor 16-15, de gruparea austriacă Dramac Group.

HC Bucovina a obținut și două dintre premiile special prin Mihai Rohozneanu, declarat MVP-ul turneului, și Cristian Ionescu, desemnat cel mai bun portar al competiției.

“Suntem fericiți că am reușit să obținem medalia de aur chiar de la prima participare. În primul rând a fost un prilej bun să ne reîntâlnim foștii colegi de echipă de la LPS Suceava, dar și alți doi foști handbaliști cu care am jucat la nivel de seniori. Au fost meciuri interesante mai ales finala acolo pe care am câștigat-o la aruncările de la 7 metri. Am avut o susținere fantastică din sală, dar și de acasă pe toată durata turneului”, a declarat, pentru sportsv.ro, șeful delegației sucevene, Răzvan Bernicu, care a ținut să mulțumească pentru sprijin sponsorilor Railex, Interconti, Crystals of London, Industrial Pizza Pub, SUCT, Wood Project, Olcab și Concept ECO.

HC Bucovina a mizat în Croația pe următorul lot de jucători: Cristian Ionescu – Mihai Rohozneanu, Gabriel Marcu, Alexandru Crăciun, Vlad Glugovschi, Costel Savu, Simion Sofian, Doru Alexa, Valentin Popescu, Mihai Cezar și Răzvan Bernicu. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …