Friday , March 29 2024

Haţegan ar fi luat 150.000 de euro pentru un penalty

Gigi Becali a aruncat o nouă bombă în aer! În plin scandal al arbitrajelor şi cu şeful CCA în spatele gratiilor, şeful Stelei susţine că a auzit de un blat de zile mari, făcut cu trei ani în urmă.

Conform lui Gigi Becali, centralul Ovidiu Haţegan ar fi primit 150.000 de euro ca să dea un penalty. Becali a mers chiar mai departe şi a spus că meciul cu pricina ar fi fost în ultima etapă, de aici concluzia că partida suspectă este U Cluj – CFR Cluj, unde Haţeganu chiar a acordat un penalty din care oaspeţii au şi marcat golul victoriei.

“Am auzit că Haţeganu ar fi luat 150.000 la un meci din 2008 ca să dea un 11 metri, dar ăsta e doar un zvon. La un meci din ultima etapă.Restul deduceţi şi voi! E un simplu zvon auzit prin tribună, nu vreau să mă cheme iar DNA-ul”, a spus Becali la GSPTV.

Meciul la care face referire Becali, U Cluj – CFR, s-a terminat 0-1, iar la finalul acelei partide CFR-ul a cîştigat titlul. A fost meciul care a şi declanşat scandalul “Valiza”. (realitatea.net)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …