Thursday , April 18 2024

Handbaliștii suceveni revin de astăzi la antrenamente

Reunirea lotului este programată la ora 17.00, în sala Liceului cu Program Sportiv

Handbaliștii de la CSU din Suceava s-au bucurat de vacanța de iarnă doar trei săptămâni, echipa condusă de Petru Ghervan, Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Şoldănescu urmând să revină de astăzi la antrenamente pentru pregătirea părții a doua a Ligii Naționale.

De la reunirea lotului universitarilor, programată la ora 17.00, în sala Liceului cu Program Sportiv, vor lipsi motivat Alin Roșu, Cemal Kutahya și Irakli Kbilashvili, care participă cu echipele naționale ale României, Turciei și Georgiei la turneele preliminare de calificare la Campionatul Mondial din 2023.

“Primele trei zile vor fi de reacomodare la efort, după care urmează o perioadă de pregătire fizică destul de intensă, în care vom face și un joc școală cu echipa a doua. Apoi sperăm să perfectăm cel puțin două meciuri amicale până la reluarea campionatului”, a precizat antrenorul principal Petru Ghervan.

Aflată pe locul 11 în clasament, CSU din Suceava va disputa primul meci oficial din acest an pe 3 februarie, când va primi replica Politehnicii Timișoara. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …