Monday , May 6 2024

Handbaliștii de la USV, premiați pentru titlul de campioni universitari cucerit în Muntenegru

Performanța obținută la Podgorica a fost răsplătită de conducerea USV cu o bursă în valoare de 100.000 lei, în vreme ce Balazs Botond, MVP-ul competiției, a fost premiat și cu o bursă individuală

Proaspăt întorși de la Podgorica (Muntenegru), acolo unde au reușit să câștige campionatul european universitar, handbaliștii suceveni au prezentat trofeul luni la prânz, în incinta Universității „Ştefan cel Mare”, în cadrul unei manifestări la care au mai participat primarul Ion Lungu, rectorul Valentin Popa și membri ai senatului unității de învățământ sucevene.

Performanța obținută a fost răsplătită de conducerea USV cu o bursă în valoare de 100.000 lei, în vreme ce Balazs Botond, MVP-ul competiției din Muntenegru, a fost premiat și cu o bursă individuală.

“Este o întâlnire cu scopul de a-i felicita pe campioni. Cred că sunteți fericiți pentru performanța obținută și sunt sigur că veți ajuta și în anii următori clubul cu performanțele voastre. O rugăminte am totuși la voi. Nu mai faceți atât de des meciuri interzise cardiacilor, nu de alta, dar nu mai are cine să vă premieze după aia! Este un succes important și să știți că suntem mândri de voi. Acum nu ne rămâne decât să sperăm ca pe viitor să putem găzdui și noi un turneu final de campionat european universitar după ce se vor încheia lucrările la sala polivalentă din Suceava”, a declarat rectorul Valentin Popa.

  Ion Lungu vrea să organizeze o ediție a Campionatului European Universitar în viitoare Sală Polivalentă din Suceava

Următorul care a luat cuvântul a fost edilul Sucevei, Ion Lungu: “Sunt bucuros că parteneriatul dintre Consiliul Local și Universitatea „Ştefan cel Mare” se dovedește un proiect de succes, care generează performanță. Jucătorilor, campionilor europeni, le transmit că se bucură de tot respectul comunității noastre și le doresc mult succes în continuare”.

“Referitor la sala polivalentă, acum vin de acolo, de pe șantier, și doresc să vă aduc la cunoștință că se lucrează foarte bine. Începând cu anul 2025, cred că putem lua în calcul organizarea unui turneu final de campionat european la Suceava, visul meu, după cum știți, fiind acela de a juca o finală de cupă europeană în noua sală polivalentă”, a adăugat primarul Ion Lungu.

La rândul său, Petru Ghervan a mărturisit că are încredere că lucrurile vor funcționa în continuare la echipa: „Sper să ne îndeplinim atât obiectivele pe termen scurt cât și cele pe termen lung și cine știe, poate vom ajunge să jucăm meciuri în cupele europene în noua sală polivalentă de la Suceava”.

Echipa Universității „Ştefan cel Mare” s-a bazat la Europenele de la Podgorica pe următorul lot de jucători: Dragoș Podovei, Ionuț Şoldan – Botond Balazs, Claudiu Lăzurcă, Alex Dascălu, Alexandru Focșăneanu, Cosmin Lupu, Alexandru Reuț, Iulian Roșu, Adrian Urdă, Albert Vizitiu, Daniel Stanciuc și Alexandru Bologa. Antrenori: Răzvan Gavriloaia și Iulian Andrei. Kinetoterapeut: Octavian Andreica.

În finală, formația suceveană a învins Universitatea „Coasta de Azur” din Nisa, Franța, la capătul unui joc extrem de echilibrat, plin de suspans. După 31-31 (13-16) la finalul celor 60 de minute, sucevenii s-au impus în prelungiri cu scorul general de 37-36.

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a mai câștigat titlul european universitar în 2017, la Malaga (Spania), și în 2022, la Lodz (Polonia). (D.C.)

Vezi si

Bucovina Rădăuți și-a asigurat prezența la barajul de promovare în Liga a II-a

Bucovina Rădăuți și-a asigurat și din punct de vedere matematic prezența la barajul de promovare, …