Saturday , April 20 2024

Hagi si Gica Popescu conduc in topul celor mai mari fotbalisti straini din Turcia

Gică Hagi este cel mai mare fotbalist străin care a jucat vreodată în Turcia, conform unui sondaj realizat de ediţia locală a celebrei reviste “FourFourTwo”. Gică Popescu a ieşit pe locul 3. Acum câţiva ani, Hagi fusese desemnat cel mai bun jucător străin din istoria lui Galatasaray Istanbul.

Gică Hagi a câştigat detaşat în sondaj, devansându-i pe brazilianul Alex de Souza (Fenerbahce) şi pe fostul său coechiper de la Galatasaray şi din naţionala României, Gică Popescu. Pe următoarele locuri apar şi alte nume sonore care au evoluat în campionatul turc, precum Claudio Taffarel, Roberto Carlos şi Nicolas Anelka, într-un top care a cuprins în total cei mai buni 100 de “stranieri” din prima ligă turcă.

Primilor clasaţi în acest sondaj le-a fost dedicată şi câte o pagină specială în numărul din noiembrie al revistei, în care le-a fost prezentată pe scurt cariera.

Gică Hagi a fost elogiat, ziariştii turci păstrând vie amintirea golurilor superbe şi a paselor de geniu reuşite în tricoul Galatei.

“În Turcia au evoluat mulţi jucători talentaţi, precum JayJay Okocha, Alex de Souza sau Nicolas Anelka. Însă niciunul nu a atins valoarea şi reputaţia lui Gheorghe Hagi. Cu el în echipă, Galatasaray a devenit o forţă atât în campionat, cât şi pe plan european. Temperamental, dar şi genial, a fost un avocat perfect pentru faţa frumoasă a fotbalului”, a scris “FourFourTwo”.

Hagi la Galatasaray (1996-2001):
– 73 de goluri în 189 de meciuri pentru echipa “Cim Bom Bom”
– a câştigat patru titluri, două Cupe, două Supercupe, o Cupă UEFA (1999-2000) şi o Supercupă a Europei (2000)
– s-a reîntors de două ori ca antrenor la “Cim Bom” (2004-2005 şi 2010-2011), câştigând o Cupă a Turciei

În ianuarie 2012, “FourFourTwo” a realizat şi un top al antrenorilor străini care au activat în Turcia, câştigat de neamţul Jupp Derwall, antrenor al Galatei între 1984 şi 1987, considerat mentorul lui Fatih Terim. Pe locul 7 al topului s-a situat şi Mircea Lucescu, care le-a antrenat pe Galatasaray (2000-2002) şi pe Beşiktaş (2002-2004), câştigând două titluri de campion şi o Cupă UEFA.

Top 10 cei mai buni jucători străini din Turcia:
1. Gheorghe Hagi
2. Alex de Souza
3. Gheorghe Popescu
4. Roberto Carlos
5. Claudio Taffarel
6. Pierre van Hooijdonk
7. Fernando Muslera
8. Nicolas Anelka
9. Oscar Cordoba
10. Diego Lugano

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …