Thursday , April 25 2024

Grecia s-a calificat in optimile Cupei Mondiale, dupa ce a invins Coasta de Fildes cu 2-1

grecia

Echipa naţională a Greciei, adversara României în preliminariile Campionatului European din 2016, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Fortaleza, cu scorul de 2-1 (1-0), reprezentativa Coastei de Fildeş, în ultima etapă a grupei C a competiţiei.

Golurile grecilor au fost marcate de Samaris ’42 şi Samaras ’90+3 din penalti, în timp ce pentru ivorieni a înscris Bony, în minutul 74.

Grecii au lovit de trei ori bara porţii lui Barry, prin Holebas, Karagounis şi Torosidis.

Coasta de Fildeş: Barry – Aurier, Kolo Toure, Bamba, Boka – Tiote (Bony ’61), Yaya Toure, Serey Die – Kalou, Drogba (Diomande ’79), Gervinho (Sio ’83). Selecţioner: Sabri Lamouchi.

Grecia: Karnezis (Glykos ’24) – Torosidis, Manolas, Papastathopoulos, Holebas – Maniatis, Karagounis (Gekas ’78), Christodoulopoulos – Kone (Samaris ’12), Salpingidis, Samaras. Selecţioner: Fernando Santos.

Cartonaşe galbene: Drogba ’37, Kalou ’62, Serey Die ’70.

Arbitri: Carlos Vera (Ecuador) – Christian Lescano (Ecuador), Byron Romero (Ecuador) – Sandro Ricci (Brazilia).

Clasamentul final al grupei C este următorul: 1. Columbia – 9 puncte, 2. Grecia – 4 puncte, 3. Coasta de Fildeş – 3 puncte, 4. Japonia – 1 punct.

În optimile de finală, Columbia va întâlni Uruguay (sâmbătă, de la ora 23.00, la Rio de Janeiro), iar Grecia va juca împotriva Costa Ricăi (duminică, de la ora 23.00, la Recife).

România debutează la 7 septembrie, la Atena, cu Grecia, în preliminariile Campionatului European din 2016.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …