Thursday , March 28 2024

Giovanni şi Victor Becali, înregistraţi în DUBA POLIŢIEI. Au recunoscut că au dat MITĂ

becali-borcea

Ioan şi Victor Becali au fost aduşi, marţi, la sediul DNA pentru audieri, în dosarul mituirii judecătoarei Geanina Terceanu.

Potrivit unor informații pe surse, obtinute de Romania TV, frații Becali au recunoscut că au dat șpagă către judecătoarea Geanina Terceanu. Ioan Becali și Victor Becali au fost dusi la sediul DNA, unde sunt audiați pentru dosarul în care sunt acuzați. Cei doi au recunoscut toate faptele, inclusiv că i-au dat mită 220.000 de euro judecătoarei geanina Terceanu. Aproximativ 100.000 de euro ar fi fost dati pe un stadion.

Ioan şi Victor Becali au fost înregistraţi ambiental chiar în duba cu care erau transferaţi, alături de Cristi Borcea, la arestul Poliţiei Capitalei. Din discuţii a reieşit că cel care a insistat pentru a se oferi mită este Ioan Becali. La un moment dat, Victor Becali şi Cristi Borcea i-au reproşat pe un ton dur faptul că a dat bani judecătoarei. Discuţiile au fost interceptate.

Fraţii Becali sunt încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, unde îşi ispăşesc pedepsele primte în Dosarul Transferurilor. Ei au fost aduşi în arestul Poliţiei Capitalei pentru a fi audiaţi de DNA.

Anchetatorii au strâns dovezi potrivit cărora frații Becali au plătit, pentru achitarea din 3 aprilie 2012 de la Tribunalul București, 220.000 de euro. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a dat avizul pentru reținerea și arestarea judecătoarei Geanina Terceanu.

Geanina Terceanu și-a trecut mita primită în declarația de avere. Astfel, ea a consemnat în declarația din 2010 că, în urmă cu un an, și-a cumpărat un apartament în centrul Capitalei. În același interval, nu figurează niciun împrumut sau câștig suplimentar în contul judecătoarei.

În mituirea magistratului ar fi implicat și Cristian Borcea, aflat, alături de frații Becali, în penitenciarul Poarta Albă.

 

 

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …