Tuesday , July 23 2024

Gigi Simoni: Chivu nu merită să mai joace la Inter Milano

Antrenorul italian Gigi Simoni a declarat, miercuri, într-o intervenţie pentru SkySport24, că fundaşul român Cristian Chivu nu merită să mai joace la Internazionale Milano, atât din cauza formei slabe, cât şi atitudinii pe care acesta o are faţă de tehnicianul Rafael Benitez.

“Când un jucător se ceartă cu antrenorul, este mai bine să schimbe echipa. Din punctul meu de vedere, Chivu nu merită să joace, nu numai din cauza modului în care evoluează, ci şi pentru atitudinea sa faţă de Benitez. Totuşi, sunt cu toţii puţin cam nervoşi, chiar şi un jucător precum e Lucio”, a spus Simoni, citat de site-ul tuttomercatoweb.com.

Gigi Simoni a apreciat, însă, că în ciuda crizei cu care se confruntă Inter în aceste momente, echipa va reuşi să câştige titlul.

Fundaşul Cristian Chivu a avut o nouă discuţie în contradictoriu cu antrenorul Rafael Benitez, în timpul meciului Tottenham – Internazionale Milano, scor 3-1, din etapa a patra a Grupei A a Ligii Campionilor, a notat Gazzetta dello Sport.

Vezi si

Juniorul Suceava și FC Botoșani, câștigătoarele din cel de-al doilea weekend al Juniors Cup

Juniors Cup Suceava – turneul în care fiecare copil este premiat pentru bucuria de a …