Saturday , April 20 2024

Gigi Becali: Stancu va primi la semnătură 500.000 de euro şi va avea 2 milioane de euro pe an

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, joi, într-o emisiune televizată, că echipa sa va primi 6 milioane de euro pentru transferul atacantului Bogdan Stancu la Galatasaray, iar jucătorul va primi un salariu de 2 milioane de euro pe an de la gruparea turcă şi suma de 500.000 la semnătură.

“Ieri am primit un telefon de la Giovanni şi mi-a spus de oferta celor de la Galatasaray, iar eu le-am zis că îl dau din vară. Dar dacă îmi dau şase milioane îl dau acum. Au fost discuţii, astăzi, la tranşe, că eu voiam trei milioane acum şi restul până la sfârşitul anului, în tranşe de un milion. Ei au vrut să dea două milioane şi apoi tranşe de un milion. N-am acceptat, căzuse transferul pentru că ei voiau să dea cele şase milioane în tranşe de un milion, cu două acum. Au plecat şi m-a sunat Giovanni de la Istanbul şi mi-a zis: «Băi Gigi, gândeşte-te la băiat! Că n-a zis niciodată nimic, a venit pe 10.000 de euro pe lună, nu a ţipat niciodată să-i măreşti salariul, a fost cel mai bun. Gândeşte-te că-l distrugi pe băiat». El nu ia 1,3 milioane, cu tot cu prime Bogdan ia aproape 2 milioane pe an şi îi dă şi 500.000 la semnătură. Ia 150.000 pe lună cât lua la Steaua pe an. Şi am acceptat aşa”, a spus Becali, la GspTV.

Finanţatorul stelist a afirmat că speră ca acest transfer să îmbunătăţească relaţiile dintre el şi naşul său, antrenorul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi.

Joi după-amiază, Bogdan Stancu şi-a luat la revedere de la coechipieri şi a părăsit cantonamentul Stelei din Antalya. El a ajuns în cursul serii la Istanbul, urmând să efectueze vizita medicală la noul său club şi să semneze contractul pe trei ani şi jumătate.

Bogdan Stancu, 23 de ani, a fost transferat de Steaua la începutul sezonului 2008/2009 de la Unirea Urziceni. El a fost deţinut în coproprietate de clubul din Bulevardul Ghencea împreună cu verii Ioan şi Victor Becali, fiecare parte având 50 la sută din drepturile federative ale jucătorului. Atacantul a mai evoluat la formaţiile Dacia Mioveni şi FC Argeş.

Stancu a evoluat în 128 de meciuri în Liga I, reuşind să marcheze de 43 de ori. În cupele europene, el a strâns 22 de prezenţe şi nouă goluri. Stancu a debutat pentru naţionala României în 2010, având cinci apariţii sub tricoul “tricolor” şi un gol marcat.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …