Thursday , April 25 2024

Gică Popescu vrea să-i ia locul lui Mircea Sandu. Şi-a anunţat candidatura la şefia FRF

gica-popescu

Fostul căpitan al naţionalei de fotbal a României, Gică Popescu, şi-a anunţat joi, în mod oficial, candidatura la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, iar planurile sale sunt de a aduce la conducerea FRF mai mulţi foşti internaţionali, între care Cristi Chivu.

Anul viitor vor avea alegeri pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, iar actualul şef de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat.

Fostul internaţional Gică Popescu este primul care şi-a anunţat oficial candidatura pentru cea mai importantă poziţie din fotbalul românesc, în proiectul său de gestionare a destinelor acestui sport urmând să fie cooptaţi şi alţi foşti jucători ai naţionalei, între care şi Cristi Chivu.

Cu ocazia unei conferinţe de presă la care a participat joi, Gică Popescu a declarat: “M-am hotărât! Da, voi candida pentru alegerile pentru funcţia de președinte al FRF. Cristi Chivu ni se va alătura în momentul în care îşi va încheia careiera de fotbalist. Eu cred că aceşti colegi împreună cu care am făcut performanţe la nivel de fotbalişti putem face ceva pentru fotbalul românesc. Am demonstrat acest lucru pe teren, sunt convins că o putem face şi dintr-o poziţie de conducere”.

Prezent şi el la conferinţa de presă, Gheorghe Hagi şi-a arătat şi el susţinerea pentru Gică Popescu. “M-am simţit dator să fiu alături de el, pentru a-l susţine sa aiba succes. Vom readuce fotbalul românesc acolo unde trebuie. Voi rămâne alături de clubul şi academia mea, dar îl voi ajuta pe partea tehnică. Nu o să am o funcţie clară, pentru că nu voi pleca de la clubul meu. Gică, contezi pe mine şi dacă vei câştiga să facem performanţă!”, a spus Hagi.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …