Thursday , April 25 2024

FRF şi-a cerut scuze Ungariei, pentru arderea drapelului maghiar, de către fanii Rapidului

FRF şi-a cerut scuze, marţi, faţă de federaţia ungară, fata de echipa naţională a viitoarei adversare a “tricolorilor”, faţă de cetăţenii ţării vecine şi faţă de statul ungar pentru incidentul de la Cluj, în care un fan al Rapidului a incendiat un steag al Ungariei.

“Federaţia Română de Fotbal şi echipa naţională de fotbal a României îşi prezintă pe această cale scuzele faţă de Federaţia de Fotbal Ungară, de echipa naţională de fotbal a Ungariei, de cetăţenii acestei ţări şi de statul ungar pentru gestul iresponsabil comis de un inconştient cu ocazia jocului FC CFR 1907 Cluj – FC Rapid Bucureşti, din cadrul etapei a 23-a a campionatului Ligii I.

Relaţiile dintre forurile fotbalistice ale celor două ţări sunt excelente. FRF, care nu este organizatoarea campionatului Ligii I, a transmis mai departe Ligii Profesioniste de Fotbal scrisoarea primită aseară din partea federaţiei ungare, pentru ca această sesizare să fie analizată de Comisiile LPF abilitate, fapt care între timp s-a şi întâmplat”, se arată în comunicatul FRF.

Un suporter rapidist a incendiat, luni, în timpul partidei CFR Cluj – Rapid (scor 0-0), în sectorul rezervat galeriei oaspete, un drapel al Ungariei.

În urma acestui incident, FC Rapid a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a LPF cu disputarea unui meci fără spectatori şi o penalitate sportivă de 30.000 de lei. De asemenea, clubul organizator, CFR Cluj, a primit o penalitate sportivă de 10.000 de lei.

Rapid va disputa fără spectatori meciul de pe teren propriu cu echipa Pandurii Târgu Jiu din etapa a 24-a a Ligii I.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …